Primarul Timișoarei, noi atacuri la adresa guvernului. Ce îl nemulțumește

Primarul Timișoarei, noi atacuri la adresa guvernului. Ce îl nemulțumește

2
DISTRIBUIȚI

nicolae robu 214

Edilul șef Nicolae Robu continuă atacurile la adresa PSD şi a guvernului Ponta. După ce vreme de mai multe luni acesta a dus o adevărată campanie cu celebra listă cu proiecte pentru Timişoara, repetând că guvernul nu a dat bani pentru niciun proiect, cu excepția spitalului de copii, unde a contribuit cu zece milioane de lei în doi ani de zile, Robu a revenit cu noi nemulțumiri.

La finele acestei săptămâni, edilul a ținut să comenteze cei trei ani ai guvernării Ponta, spunând că „am văzut că primul ministru este încântat de performanțele obținute în cei trei ani, dar eu, ca majoritatea covârșitoare a cetățenilor, am o altă percepție. Eu nu sunt din categoria celor care anulează tot și spun că nu s-a făcut nimic bun, încerc să fiu cât se poate de obiectiv, dar nu cred că este fundamentată încântarea de acești ani. Vin cu lucruri foarte concrete care îi interesează de fapt pe cetățeni. În orice țară cetățenii își doresc o creștere a calității vieții. Asta se măsoară prin mai mulți paramentri, dar în mod evident prin raportul dintre veniturile obţinute şi cheltuielile din viaţa de zi cu zi.


Cheltuielile sunt determinate de lucrurile spre care se orientează cetăţenii, dar volumul lor depinde de preţuri. În România s-a constatat că au crescut veniturile cu 7,6%, iar preţurile au crescut 8,6% asta însemnă că în acești trei ani calitatea vieții la nivel mediu pentru cetățeni nu a crescut, ci de fapt a devenit mai scumpă”.

Edilul a semnalat şi că stăm extrem de slab la capitolul investiţii „şi lucrul acesta m-a contrariat cel mai mult, atunci când guvernul se laudă că i-au rămas bani necheltuiţi la final de an. Asta arată o incapacitate de a face ceea ce trebuie făcut pentru societate. Un alt lucru care mă deranjează e repartizarea banilor. Nu contest acele formule, mă refer la repartizarea care se face discreționar, inechitabil. Municipiul Timișoara, o spun încă o dată, nu a primit de la bugetul centralizat al statului aproape nimic în acești trei ani, cinci milioane de lei doar pentru un singur obiectiv din multitudinea de obiective care ar trebui finanțate de la bugetul de stat. Este extrem de puţin să se aloce cinci milioane de lei dintr-un obiectiv de 100 de milioane de lei. Cer să se aloce 20 de milioane de lei, dar dacă nu este posibil atunci un minim minimorum zece milioane de lei. Nu am primit niciun răspuns de o lună de zile, dar am avut o discuţie telefonică cu cei de la Ministerul Sănătăţii”, a spus Robu.

Un alt subiect abordat de edil a fost centura de sud a Timișoarei, despre care a spus că are nevoie urgentă de finanţare de la bugetul de stat.

2 COMENTARII

  1. Din pacate dle Robu cu comentariile dvoastra nu faceti decat rau Timisoarei,mai bine ati vedea cu cine v-ati asociat ca partid(PDL),exact cu cei care si-au batut joc de populatia acestei tari TAIND nejustificat salarii si pensii.Pe unde credeti ca ne aflam acum cu acelasi guvern la conducerea destinelor acestei tari?Nu uitati ca pe langa taieri masive de venituri au mai luat si 20mld euro imprumuturi!Unde sunt acei bani,unde se regasesc ei in bunastarea promisa de Tr Basascu si PDL?Asta ar trebui sa vedeti si sa va faceti mic in fata timisorenilor basca sunteti si primul administrator al orasului!!Sa va spun sau arat cum sunt PARCURILE din Timisoara?O mizerie!!Scuza cu licitatiile nu tine!!Trebuiau facute inainte sa expire vechile contracte!!Cam asa face un gospodar priceput.Nu sunteti altceva decat imaginea masculina a guralivei dvoastra sefe,celebra viitoare prim ministru ‘GURGHIU’!!Jalnica imagine a unui fost cadru didactic!!

Dă-i un răspuns lui mara Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.