Poetul Iulian Grozescu (1839-1872), contemporan cu Mihai Eminescu, a venit pe lume în comuna Comloșu Mare în 20 iunie 1839 iar așezarea natală a fost întotdeauna unul din locurile sale preferate, în care și-a petrecut o mare parte a vieții. Era fiul preotului Ioan Grozescu, numit în comună “popa Nică”, dar un strămoș al său, Oprea Grozescu, persoană de vază în comuna Livezile din Oltenia, se stabilise în urmă cu câteva generații în comuna bănățeană, împreună cu multe alte familii de olteni.
Avocat și scriitor apreciat
Iulian Grozescu a absolvit clasele primare în Comloșu Mare, și-a continuat studiile la mai multe gimnazii și a urmat apoi cursurile facultății de drept din Pesta. A început să scrie încă din liceu și și-a publicat primele creații literare în anuarul societății de lectură a gimnaziului din Arad. După terminarea studiilor a plecat la București, unde, cu ajutorul istoricului bănățean Vasile Maniu, a devenit cunoscut și apreciat în scurtă vreme, atât ca avocat cât și ca scriitor. După un imens scandal politic în care se bănuia că ar fi fost implicat, a revenit acasă, trăind o vreme și la Timișoara, în cartierul Fabric, unde avea numeroși prieteni. Ulterior a plecat din nou la București, însă doar pentru o scurtă perioadă.
Suspect într-un asasinat politic
La București, Iulian Grozescu a făcut parte din anturajul celor bănuiți de a fi pus la cale asasinarea prim-ministrului Barbu Catargiu, la 8 iunie 1862, când acesta părăsea clădirea Camerei Deputaților din Dealul Mitropoliei. Tumultuos din fire, Iulian Grozescu frecventa unele grupuri radicale din capitală iar după ce șeful guvernului a fost ucis cu două gloanțe trase simultan, poetul comloșean s-a numărat printre suspecții care ar fi făcut parte din conspirație. Autorii asasinatului nu au fost niciodată descoperiți; prin politica sa intransigentă Catargiu își făcuse mulți dușmani și se pare că de complot nu a fost străin nici domnitorul Cuza. Nu s-au găsit nici un fel de dovezi privitoare la o eventuală implicare a lui Iulian Grozescu în această teribilă poveste dar, după nefericita întâmplare, s-a reîntors grabnic la Timișoara. El a susținut mereu în fața prietenilor săi intimi din oraș și din comuna natală că nu a avut nici o legătură cu acest asasinat politic.
Gazda lui Eminescu
În anii în care Mihai Eminescu a vizitat Timișoara, Iulian Grozescu se afla și el în oraș.
Prima vizită a lui Eminescu a avut loc în 1867, când a venit să își caute un frate, iar cea de-a doua, un an mai târziu, în turneu cu trupa lui Mihai Pascaly, pe care condeierul comloșean o cunoștea din timpul șederii sale la București. La prima sa vizită, se pare că Eminescu dorea să-i cunoască și pe bănățenii grupați în jurul revistei “Familia” și mai ales pe Iulian Grozescu, pentru că în anii petrecuți la Cernăuți a citit numeroase cărți scrise de scriitori din Banat. Când a revenit cu trupa lui Pascaly i-a reîntâlnit pe cei pe care îi cunoscuse cu un an în urmă și se pare că Iulian Grozescu exercita asupra lui o deosebită atracție, în ciuda diferenței de vârstă. Deși Iulian Grozescu se afla într-o perioadă de convalescență la Comloșu Mare, la îndemnul lui, trupei lui Pascaly i s-a organizat o primire sărbătorească și i s-a făcut o largă publicitate în presă. Se pare că o parte a trupei a dat reprezentații și la Comloșu Mare, la invitația contelui Nacu, care avea în curtea conacului său un teatru. Se presupune că Eminescu a ajuns și el în comuna bănățeană tocmai datorită relației speciale cu Iulian Grozescu și chiar ar fi înnoptat în casa acestuia dar mărturii prea clare nu există. Se vorbește despre o însemnare scrisă pe o carte bisericească, ținută la mare preț de protopopul Ștefan Cioroianu, dar cartea a fost înstrăinată de cineva care nu-i cunoștea valoarea și i s-a pierdut urma. Mărturiile rămase au consemnat însă că Iulian Grozescu l-a plimbat pe Eminescu prin Fabric, cartier de sine stătător la acea vreme în care trăiau numeroși români, și printre care poetul s-a simțit extrem de fericit.
Opera lui Iulian Grozescu
Scriitorul comloșean a desfășurat cea mai bogată activitate literară la revista “Familia” editată de Iosif Vulcan încă de la începutul apariției ei, unde a fost redactor. Aici a publicat versuri, proză, critică literară sau eseuri. Printre cele mai importante nuvele apărute în revistă se numără „Căderea Timișoarei”, „Mărioara și Măriuța”, „Doica Floarea”, „Fatalitate și noroc” și amintirile din București. Împreună cu Iosif Vulcan, poetul comloșean a tradus cântece populare și balade românești în limba maghiară, care au apărut în volum abia postum. A colaborat la publicația “Albina” fondată de familia Mocioni și condusă de Vincențiu Babeș, la ziarul politic național “Concordia” și pentru scurtă vreme a editat la Pesta o revistă literară și una satirică. O odă în 64 de versuri scrisă în semn de omagiu la semicentenarul nașterii lui Vincențiu Babeș din 1872, publicată în ziarul “Albina” este una din ultimele sale creații.
Sfârșitul
Bolnav de tuberculoză încă de tânăr, pe vremea când boala nu avea leac, Iulian Grozescu s-a stins din viață într-o seară de duminică, pe 2 iunie 1872, fiind înmormântat în cimitirul din satul său natal. În semn de recunoștință pentru “poetul, ziaristul și marele luptător pentru drepturile neamului românesc Iulian Grozescu”, tinerimea studioasă din comună a așezat în 1933 o placă memorială pe casa în care acesta a locuit.
