Artiștii din Timișoara ies în stradă, sub atenta supraveghere a mascaților. Ce...

Artiștii din Timișoara ies în stradă, sub atenta supraveghere a mascaților. Ce eveniment INEDIT are loc în Parcul Botanic

0
DISTRIBUIȚI

AccesArt 2014 -54

Timp de trei zile Fundația Rubin scoate arta în parc. Pentru al doilea an consecutiv, un festival de tradiție pentru spațiul cultural timișorean, AccesArt, eveniment ajuns la a opta ediție, organizat de Fundația Rubin, se petrece în Parcul Botanic în perioada 5 – 7 iunie 2015, între orele 14:00 – 23:00. Tema din acest an este Asimetrii. Vor fi susținute peste 60 de ateliere și workshop-uri de creație artistică, 19 instalații, performance-uri și expoziții, iar în cele trei seri vor avea loc 9 concerte. Accesul la toate activitățile din cadrul Festivalului AccesArt este gratuit.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Timișoara este partenerul special al evenimentului. La unul din atelierele din cadrul festivalului, respectiv la Atelierul de Colaj, vor participa în calitate de invitați speciali, o grupă de duri luptători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timișoara. ”Mascații”, 16 la număr, vor descinde cu două microbuze în Parcul Botanic din Timișoara, complet echipați. Ei nu vor fugi după infractori periculoși ci vor face colaj. Atelierul care îi are invitați speciali pe jandarmi începe sâmbătă la ora 15,00.

Sub semnul Asimetriilor – tema festivalului în acest an – timp de trei zile, Parcul Botanic se va transforma în atelier, galerie de artă și sală de concerte.


”Asimetrii te provoacă să fii altfel. Într-o lume bine organizată, aparent, noi propunem asimetriile, adică revenirea la realitatea frustă. Asimetriile sunt natura noastră, ele eliberează, stârnesc creația, dincolo de percepții”, spune Roxana Cirț, președintele Fundației Rubin.

Atelierele au rolul de a aduce arta mai aproape de timișoreni. De la pictură pe sticlă, acuarelă, modelaj până la stencil-uri și graffiti sau colaj, festivalul pune la dispoziția participanților materialele și coordonatorii necesari pentru a putea deveni pentru câteva zile artiști. Deschise pentru toate categoriile de public, de la copii de toate vârstele la profesioniști în cele mai diverse domenii de activitate, evenimentele din acdrul AccesArt au menirea de a scoate artiștii din mediul lor convențional de creație – atelierul, iar publicului îi facilitează interacțiunea cu procesul creativ. În această idee,

Expozițiile părăsesc pentru 3 zile convenționalele simeze și spațiile galeriilor, fiind panotate în Parcul Botanic. Vor fi expuse de la lucrări în bronz la lucrări fotografice și pasteluri, realizate de cei mai buni artiști. În cele trei zile, pe scena AccesArt vor urca trupe și artiști din zona alternativ, experimental, electronic și jazz. În total, în cadrul celei de-a VIII-a ediții vor susține activități de peste 150 de artiști din Timișoara, Cluj, Brașov și București.

Festivalul AccesArt, ediția a VIII-a este organizat de Fundația Rubin cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timișoara. Programul complet al Festivalului AccesArt 2015 este disponibil pe site-ul www.accesasrt.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.