Rezervații naturale MIRIFICE în vestul țării. Ce spune legenda „Poienii cu lauri”...

Rezervații naturale MIRIFICE în vestul țării. Ce spune legenda „Poienii cu lauri” și unde poți vizita un parc unic în Europa FOTO

0
DISTRIBUIȚI

2.fructe de laur

Într-o zonă deosebit de pitorească a României, în depresiunea Gurahonțului din județul Arad, se află cîteva rezervații naturale deosebit de rare, una din ele fiind unică în țară, iar alta în întreaga Europă.

Poiana cu lauri

O poiană cu lauri de aproape un hectar, numită „Dosul Laurului”, care este ocrotită de aerul curat din luminișul unei păduri de goruni, paltini, mesteceni, fagi și alte specii de foioase de pe Valea Luștiului. Aceasta se află în apropierea satului Zimbru, nu departe de poalele munților Codru Moma, iar rezervația, unică în țară, a fost pusă sub ocrotire încă din anii interbelici, zona protejată având în prezent peste 30 de hectare. Poiana laurului, alcătuită din arbuști care pot ajunge până la o înălțime de 2,5 metri și care trăiesc, de regulă, în zona mediteraneană, se află la limita nordică a acestei arii și în cel mai estic punct al ariei atlantice. Frunzele de laur, de culoare verde închis, sunt alungite, lucioase și au marginea ondulată cu țepi ascuțiți. Arbuștii înfloresc în luna mai, florile sunt de culoare albă, iar fructele care se coc în august sunt rotunde și roșii și rămân atârnate de ramuri până în anul următor. De la grecii din antichitate s-a păstrat obiceiul a premia învingătorii cu cununi de laur dar planta este folosită și pentru tratarea unor afecțiuni precum unele infecții, reumatismul sau laringita.

Atât munții din apropiere cât și copacii bătrâni care o înconjoară asigură laurilor o climă continental-moderată pe tot parcursul anului, destul de blândă iarna dar răcoroasă și umedă în timpul verii, potrivită pentru conservarea acestei specii. Poiana este menționată la sfârșitul secolului al XIX-lea de botanistul Simonkai Lajos, care vorbește de cîteva grupuri răzlețe de lauri. Potrivit unei legende locale, arbustul ar fi fost adus de un conte care a dorit să-i impresioneze pe localnici, dar și să delimiteze un loc în care și-ar fi ascuns o parte din avere. După alții, chiar localnicii își ascundeau aici agoniseala, când așezările lor erau atacate. A fost declarată monument al naturii în anul 1938, după ce proprietatea pe care aceasta se afla a fost cumpărată de statul român.

Arboretumul Sylva

La originea parcului dendrologic „Arboretumul Sylva” din comuna Gurahonț, aflat pe malul stâng al Crișului Alb, exista o grădină aflată pe domeniul nobilului maghiar Boros Beny. Un „Jurnal de grădină” vorbește despre existența parcului în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea dar menționează că primele plantări s-au făcut încă din 1750. În parc se mai află și acum casa fostului proprietar al domeniului, construită în secolul al XIX-lea, în stil neoclasic. Inginer de meserie, acesta s-a ocupat mult de amenajarea grădinii, construind pe o mare parte a terenului și un sistem de irigații, și a plantat pe terenurile din jur multe specii care nu se mai găsesc în alte locuri din țară.

Proprietatea a fost cumpărată în 1935 de statul român, iar parcul a fost neglijat de regimul comunist până în anii ’60, când speciile rare, care nu creșteau în mediul lor natural, au fost redescoperite de inginerul silvic Ștefan Eusebiu.


Acesta s-a ocupat de regenerarea acestora, a înființat o pepinieră și a adus noi specii, iar parcul a primit denumirea de Arboretumul Sylva și se întinde pe o suprafață de aproape 13 hectare. Datorită celor câteva sute de specii care îl populează, parcul este un unicat în întreaga Europă.

Rezervația Baltele

Aproximativ două hectare aflate pe pășunea comunei Gurahonț au fost declarate rezervație botanică, deoarece aici crește o specie floristică rară, o variantă de albăstrea, numită științific Centaurea Simonkaiana Hayak, care este unicat în județul Arad dar este o rezervație de interes național, ocrotită prin lege. Albăstreaua de la Gurahonț este înflorită de pe la jumătatea lunii iulie, până în luna august. Pe lângă această specie de albăstrea, în rezervație se mai întâlnesc și alte rarități, precum o specie de usturoi sălbatic sau garoafa de câmp.

Cuptorul „Jumelt”

Tot în hotarul satului Zimbru, care aparține de comuna Gurahonț, se află și un cuptor de topit minereu de fier, construit în urmă cu aproape două secole, din piatră și parțial din cărămizi și plăci de fontă – o construcție ingenioasă la vremea respectivă – care s-a conservat în bună parte până astăzi. Ridicat în apropierea unui curs de apă care se folosea pentru răcirea fierului, cuptorul era alimentat cu lemnul aflat din belșug în pădurile din preajmă iar minereul de fier provenea de la minele din Munții Codru Moma. Acesta se introducea în cuptor prin partea superioară a acestuia iar fierul topit se scurgea prin orificiile laterale ale cuptorului. Multă vreme, obținerea fierului din minereu a fost una din principalele surse de venit ale localnicilor. În prima duminică după Rusalii, în satul Zimbru are loc și serbarea câmpenească „La Pihoda”, cu muzică și dansuri tradiționale specifice zonei.

Surse foto: cesavezi.ro, princrisanasibanat.info, gurahont.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.