Un jucător de la Informatica Timișoara a adus calificarea României în optimile...

Un jucător de la Informatica Timișoara a adus calificarea României în optimile miniEURO 2015

0
DISTRIBUIȚI

picture (1)

România a obținut după al doilea joc din grupe calificarea în faza următoare a Europeanului de minifotbal. ”Tricolorii” au învins Serbia cu 2-0 prin golurile lui Adrian Călugăreanu, jucător care activează în Liga I la futsal pentru Informatica Timișoara.

Călugăreanu a marcat pe finalul ambelor reprize ale jocului de azi de la Vrsar, Croația, în minutele 18 și 40.


Informatica Timișoara, clubul la care activează marcatorul, a avut și cei mai mulți titulari la naționala României de futsal, ieri, în returul barajului cedat cu Ungaria (scor 3-4). Florin Matei de la bănățeni a marcat toate golurile ”tricolorilor”.

După succesul de ieri, 1-0 cu Scoția, România a acumulat șase puncte și a obținut deja biletele pentru optimi după ce britanicii au trecut azi la rândul lor de bulgari cu 5-2. Meciul de mâine cu vecinii din sud va conta astfel doar pentru palmares. Din lotul României mai face parte și timișoreanul Nicolae Costândana.

Campioni europeni, românii, vor juca în optimi vineri iar dacă vor învinge vor disputa și sferturile de finală în aceeași zi. Sâmbată, 26.09, se vor disputa semifinalele si finalele. Meciurile României din fazele superioare pot fi urmărite în direct pe Sport.ro.

Foto: campionateminifotbal.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.