p>

”O experiență inedită pentru militarii americani”. Așa a catalogat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, exercițiul militar comun româno-american de la Mândruloc, județul Arad.
Acesta este ultimul exercițiu militar din acest an efectuat de români și partenerii din NATO.
„În anul 2015 am organizat un număr mare de exerciții de pregătire, cele mai multe cu partenerii noștri din NATO și sigur au fost organizate cu partenerii noștri din Statele Unite ale Americii, cu militarii americani. Și de această dată, domnul ambasador Hans Klemm (ambasadorul SUA la București—n.r.), domnul general-locotenent Ben Hodges, comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa, sunt prezenți la acest exercițiu care este oarecum unicat. Am mai organizat în acest an un asemenea exercițiu la Brăila, dar de șapte ani de zile nu s-au executat exerciții de trecere a unui râu, pe un pod de pontoane, motivul fiind acela că nu existau bani la acea vreme, iar având în vedere că 2013—2014—2015 au fost ani mai buni din punct de vedere financiar pentru Ministerul Apărării Naționale, am reușit să organizăm un număr mai mare de exerciții, printre care și acesta de trecere a unui râu, pe un pod de pontoane”, a declarat Mircea Dușa, citat de Agerpres. Ministrul a indicat și că programul exercițiilor militare comune va fi continuat.
La exercițiul „Dragoon Crossing România 2015” au luat parte 150 de militari americani cu 37 de mijloace tehnice de luptă aparținând Regimentului 2 Cavalerie din Forțele Terestre ale SUA și peste 250 de militari din Forțele Terestre Române cu 85 de mijloace tehnice de luptă, aparținând Brigăzii 18 Infanterie „Banat” și Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, sprijiniți de cinci aeronave MIG 21 Lancer și IAR 330 Puma ale Forțelor Aeriene Române, precum și scafandri din Forțele Navale Române.
Exercițiul multinațional, care a început duminică, 25 octombrie, a avut ca scop demonstrarea interoperabilității dintre cele două armate și dezvoltarea capacității de planificare, conducere și executare a operațiilor de trecere a cursurilor de apă.
Foto: Constantin Duma