SCANDALUL dintre jumătate dintre profesorii de la Colegiul „C. D. Loga” din...

SCANDALUL dintre jumătate dintre profesorii de la Colegiul „C. D. Loga” din Timişoara şi directoare continuă, în timp ce Inspectoratul Şcolar Timiş privește de pe margine. De ce sunt nemulţumiţi dascălii

10
DISTRIBUIȚI

mariea stefan

Scandalul de la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara pare să nu se mai sfârşească. Directoarea unităţii de învăţământ nu are de gând să-şi dea demisia şi nici să-şi schimbe comportamentul, după ce mai bine de jumătate dintre profesori au acuzat-o de comportament dictatorial, în timp ce Mariea Ștefan a admis doar că le vorbeşte dascălilor „cu fermitate”. Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Timiş nu vrea să intervină în soluţionarea acestei probleme.

Vă reamintim că 30 de profesori titulari au depus un memoriu la Ministerul Educaţiei, în care s-au plâns de faptul că directoarea unităţii de învăţământ are un comportament „dictatorial”, îi jigneşte şi nu îi respectă. Războiul dintre cele două părţi a început în luna septembrie, când consiliul de administraţie a decis să-i acorde calificativul nesatisfăcător unui cadru didactic care a modificat în mod grosolan două note în catalog. Însă, profesorul a depus contestaţie, aceasta fiind analizată de o comisie de evaluare formată din mai mulţi profesori care i-au acordat calificativul bine. Se pare că aceasta a fost picătura care a umplut paharul, pentru că a izbucnit un uriaş scandal între directoare, nemulţumită că dascălul nu a fost sancţionat pentru că a modificat notele, şi jumătate dintre profesorii care predau în unitatea de învăţământ.

Pe de altă parte, o parte din profesori s-au plâns, astăzi, că aceştia sunt nemulţumiţi de comportamentul pe care Mariea Ştefan îl are faţă de ei de trei ani, de când a fost numită director la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara. „În perioada 2012 – 2013 am fost director adjunct, am mediat nenumărate conflicte apărute între dumneaei şi colegi, conflicte generate de dumneaei, nu de colegi. Noi nici nu avem voie să ne comportăm cu copiii aşa cum se comportă dumneaei cu noi. Nu cred că mai există cale de întoarcere. Nu cred că ar trebui să avem un astfel de director, cred că Loga nu merită să aibă un astfel de director, care se comportă aşa”, a povestit revoltată Violeta Craina, profesor în cadrul unităţii de învăţământ.

Şi Adrian Nemeş, un alt dascăl de la Colegiul „C.


D. Loga”, s-a plâns de faptul că unii profesori au fost „umiliţi într-un mod foarte josnic. Nu se cere demisia directoarei, ci o colaborare şi o schimbare de atitudine. Dar în acest moment nu ştim dacă noi mai putem colabora cu dânsa, după toate şicanele pe care le face”. Şi dascălul Simona Stoia îi cere directoarei schimbarea comportamentului. „I-am comunicat doamnei directoare că nu respectă profesorii şcolii, ni se adresează într-un mod în care noi nu vorbim cu elevii noştri. Ne spune că suntem o ruşine pentru Loga, că ar putea să intre în puşcărie directori care au fost în şcoală, unor părinţi le-a spus că provin din familii needucate. Nu e firesc să te adresezi nimănui în acest fel”, este de părere şi Johanna Schwighoffer, profesor de Logică.

note modificate loga

Mariea Ştefan: „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia”

Pe de altă parte, Mariea Ştefan a declarat că nu are de gând să-şi dea demisia, pentru că este de părere că nu a greşit cu nimic. „Profesorii sunt supăraţi din cauza fermităţii cu care le-am vorbit. Dar vă spun, aş repeta această atitudine fermă, dacă m-aş confrunta din nou cu o astfel de situaţie. Aşa este stilul meu, de a fi foarte directă, de a vorbi deschis, ferm, autoritar, e felul meu de a conduce. Eu nu am niciun conflict cu profesorii, doar mi-am îndeplinit atribuţiile de director. S-a aruncat constant cu pietre în mine în ultima perioadă, dar mi se pare extrem de interesant un aspect care prea puţin este luat în considerare, modul în care au fost modificate acele note. Probabil că i-am deranjat de la început pe unii profesori, pentru că sunt un om mai exigent. Am spus şi repet, ceea ce au făcut acei profesori din comisia de evaluare este o ruşine pentru Loga”, a explicat Mariea Ştefan, astăzi.

Directoarea Colegiului Naţional „C. D. Loga” a mai precizat, încă o dată, că există şi o presiune din partea unui anumit partid politic, dar că nu are de gând să-şi dea demisia. „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia, nu e firea mea să-mi iau bagajele şi să plec. Profesoara care a modificat notele trebuie să plece”, a conchis Mariea Ştefan. Inspectoratul Şcolar Timiş nu are de gând să intervină în acest scandal. Reprezentanţii instituţiei au dat un termen până marţi conducerii şcolii să găsească o soluţie.

10 COMENTARII

  1. Aşa e stilul meu…..care stil?Ăla de isterică şi țață?Stil fondat pe ce?Că profesional eşti zero barat.Urlă ca idioata toată ziua.Marea manageră!Biata Violeta a plecat tot din cauza ei.Laşa de Danielescu se face că nu pricepe,deşi ştie bine de tot situația.

  2. Doamna Stefan, din momentul in care a fost unsa director al liceului, a instituit un soi de autocratie cu iz feudal. La noi in tara evul mediu nu a avut bunul simt sa se retraga la timp, mai ales de pe meleagurile insorite de origine ale doamnei director. Astfel asistam la o punere in scena a celor trei stari sociale in context postmodern. In rol de boier si staroste atottiitoriu, dumneaei. In rolul clerului, profesorii: buni sa predea, sa taca (aici observam influenta schismaticilor in Tarile Romane), aparent liberi, de facto la mila boierului. In rolul iobagilor, elevii, buni eventual pentru premiile ce le culeg. Din fericire, istoria ne invata si ca adesea impotriva stapanilor nebuni pornesc rascoale. Sa speram ca rascoala aceasta va fi incununata cu succes.

  3. Politica este un cacat! Oameni capabili au fost dati la o parte pentru ca , in locul acestora, sindicatul(cel care sustine partidul lui Iliescu) mana in mana cu psd sa puna niste …

  4. Daca Liceul C.D. Loga ar fi o exceptie, poate nici nu ar fi chiar atat grav. Din pacate, promovarea incompetentei pe criterii politice la conducerea liceelor din Timisoara este o practica uzuala a minuntei echipe ISJ. Un exemplu concret este Liceul J.L. Calderon unde, functia de Director General este ocupata pentru al doilea an consecutiv, de catre o asa zisa profesoara de Limba Romana. Aceasta „doamna” nu dispune de competentele necesare pentru specializarea sa (limba romana) si nici de competente si cunostinte manageriale absolut necesare pentru indeplinirea sarcinilor functiei. Problemele au fost semanalate de catre profesorii liceului conducerii ISJ, dar raspunsul sefilor invatamantului din judetuil Timis a fost, de fiecare data, favorabil doamnei director. Nu ar strica sa se popularizeze si „Cazul Calderon”, un liceu aflat intr-o degradare accelerata. Poate se sesizeaza cineva…

  5. Doamna de la Calderon e vestita d-na Lia Istin care s-a tot plimbat in functii, pe la ISJ pe la diverse scoli, cam fuge de ore….ii este destul de greu sa predea, nu prea stie limba romana, desi cica ar avea licenta in aceasta disciplina. A fost numita fara vreun merit pe functia de director, dupa ce au dat-o afara de la ISJ de buna manager ce era, a comis o gramada de ilegalitati apoi ISJ a mai premiat-o cu un an de numire pe post…..de probabil vor sa distruga liceul…Faceti o cercetare pe la Calderon sa vedeti.

Dă-i un răspuns lui Manolache Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.