Medic de la Clinica de Cardiologie, prins în flagrant în timp ce...

Medic de la Clinica de Cardiologie, prins în flagrant în timp ce primea MITĂ. Vezi ce sumă a cerut ca să facă o operație UPDATE Doctorul a fost reținut. Ce spune acuzarea

11
DISTRIBUIȚI

spaga doctor

Un medic de la clinica de cardiologie din Timișoara a fost prins în flagrant în această după amiază de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în timp ce primea mită 3.000 de lei.

Medicul chirurg cardiolog Caius Streian a fost reclamat pentru că ar fi condiționat efectuarea unei intervenții de primirea sumei de 6.000 de lei. Astăzi, denunțătorul s-a dus cu o parte din bani și i-a dat în cabinetul său.

Medciul, care este și șef de lucrări al Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a fost ridicat de procurori și dus pentru audieri la Parchet.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a anunțat că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Caius Glad Streian, 47 de ani, medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.


„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că în data de 09.11.2015 inculpatul, în calitate de medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 1.000 lei, pentru a efectua o intervenţie chirurgicală unui aparţinător al său. Ulterior, în dimineaţa zilei de 10.11.2015, inculpatul a chemat-o pe respectiva persoană şi i-a comunicat că starea de sănătate a aparţinătorului său este foarte gravă, iar intervenţia ce urmează a fi efectuată este foarte scumpă, astfel că suma de 1.000 lei este insuficientă, pretinzând încă 5.000 lei. În data de 10.11.2015, în jurul orelor 15.00, la solicitarea inculpatului, persoana denunţătoare i-a remis suma de 3.000 lei, din cei 5.000 lei pretinşi, acesta fiind surprins în flagrant”, au informat oamenii legii.

În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA Timiş.

Medicul a fost reținut și se află în arestul IPJ Timiș, iar mâine va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

11 COMENTARII

    • Stelu, se aresteaza in ordine alfabetica pana la alegeri, pe calupuri de 3-5 litere pe luna – cu P de la ortopedie este in faza de acuzatii dar este bifat, R – inca nu… R? O!! R? R de la… , S – cel de azi, urmeaza… sa se pregateasca cei cu… Ş… se aude farmacia? Cel cu G, dupa Craciun cand o luam iar de la A. Pana la alegeri mai ca nu raman votanti, asta nu ar fi o probelema dar la cine mai promitem functii ?

  1. eu un singur doctor am intalnit care sa refuze ce am vrut sa ii dau,in rest toti iau si am intalnit care nu a fost multumit de ceea ce a primit si a mai cerut inca atata!!platim atatea luni la stat si trebuie sa le dam si lor daca vrem sa traim,rusine!!!

  2. In ziua de azi, cu atatea iphone-uri si tehnologie disponibila oricui, ma mir ca nu se folosesc mai des pentru a prinde doctorii, avocatii sau functionarii care iau mita. Si daca sunt prinsi asa in flagrant, atunci sa fie arestati! poate daca se vor teme ca vor prinsi, poate poate nu vor mai cere si nu vor mai primi mita!

  3. Toate datele din probatoriu se bazeaza pe declaratiile denuntatoarei, deci sunt discutabile. Pacientul a fost operat cu succes, iar flagrantul s-a facut DUPA OPERATIE!
    NU A FOST VORBA DE NICO CONDITIONARE! Denuntatoarea a contactat medicul DUPA OPERATIE! Totul a fost o inscenare a serviciului DGA care a racolat-o pe sotia pacientului (o femeie simpla, de la tara). FOARTE IMPORTANT: Din inregistrarile facute in timpul flagrantului redate si in stenograma operativa a DGA rezulta clar ca MEDICUL A REFUZAT BANII spunand de mai multe ori “nu, nu,nu…”
    Daca tot apar in presa declaratiile denuntatoarei din dosar, de ce nu este redata si stenograma respectiva precum si declaratiile ulterioare ale medicului din instanta de unde rezulta clar ca banii i-au fost “bagati pe gat”.
    Probabil ca se incearca in continuare compromiterea medicilor valorosi care inca mai profeseaza in tara.

  4. Mintii IBCV si eu am trecut pe la acest institut si spaga/mita a fost ceruta .Daca sunteti corecti introduceti in regulamentul spitalului si afisati la vedere:IN ACEST SPITAL NU SE CERE SAU OFERA MITA CEL CARE O FACE VA FI DENUNTAT. dar asa ceva var strica afacerea nu-i asa?

  5. mintii ibcv am trecut pe la voi si spaga a fost ceruta.de ce nu introduceti in regulamentul spitaluilui si sa afisati la vedere:IN ACEST SPIATAL NU SE PRETINDE SAU OFERA SPAGA/MITA CEL CARE O FACE VA FI DENUNTAT..Dar astfel vi sar strica afacerea banoasa nu-i asa?

  6. MINTII IBCV AM TRECUT PE LA VOI SI SPAGA A FOST CERUTA DEGEABA INCERCATII SA PACALITII OPINIA [UBLICA CA TOTI CARE AU AVUT CUNOSCUTII PE LA DVS STIM ADEVARUL

Răspunde-i lui IBCVT Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.