Probleme la ridicarea noului cămin al Universității de Vest din Timișoara la...

Probleme la ridicarea noului cămin al Universității de Vest din Timișoara la fel ca la pasajul Michelangelo. Ce încearcă să rezolve constructorul

0
DISTRIBUIȚI

camin uvt

Universitatea de Vest din Timișoara are opt milioane de lei pe care trebuie să-i cheltuie până la sfârșitul anului pentru lucrările la noul cămin al instituției, care ar urma să fie cel mai modern din România. În aceste condiții, muncitorii încearcă să lucreze cât de repede pot. Dar, pentru că Timișoara este poziționată pe o mlaștină, motiv pentru care pânza freatică este aproape de suprafață, dă de lucru constructorului.

„Știu că s-a terminat acum o parte din lucrare care urmează să fie plătită. Acum se discută de ieșirea la nivelul zero, la cota zero, pentru că problemele majore sunt de infiltrații de apă și dacă nu securizăm partea aceasta, permanent trebuie să scoți cu pompele apa. Trebuie să ajungem până la sol cu lucrările, apoi merge mai ușor”, a explicat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

camin uvt

Potrivit reprezentanților universității timișorene, șase milioane de lei din cele opt sunt bani alocați din veniturile proprii ale UVT, iar restul de la Ministerul Educației.


„Acești bani trebuie să-i cheltuim până la sfârșitul anului, sper că vom reuși să-i cheltuim pe toți. Eu nu vreau să rămân cu banii în cont. Banii din veniturile UVT pot fi folosiți și anul viitor, doar că din nou trebuie să reluăm negocierile cu ministerul să ne lase să-i folosim. Așa am făcut și anul acesta, după lobby și lobby am obținut aprobarea să ne folosim banii proprii. Prioritar este să folosim cele două milioane de lei de la minister până la sfârșitul anului, că altfel ni ia înapoi”, a mai precizat Marilen Pirtea.

Căminul de lux al Universității de Vest ar urma să găzduiască aproape 700 de studenţi, care vor locui în camere cu baie şi bucătărie proprie. De asemenea, în noua locaţie ar urma să fie amenajate spaţii comerciale, un salon de coafură şi frizerie, o sală de fitness, spaţii de recreere şi o parcare subterană. Valoarea investiţiei se ridică la 16 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.