Timişorenii de la Negură Bunget au avut parte de un an extraordinar, susţinând nu mai puţin de 127 de concerte în întreaga lume şi călătorind pentru asta peste 100.000 de kilometri. „Pentru prima dată am depăşit limita de 100 de concerte susţinute, o limită de care ne-am mai apropiat de câteva ori în trecut, dar pe care nu am reuşit să o depăşim. Anul acesta am susţinut nu mai puţin de 127 de concerte, călătorind peste 100.000 de km de-a lungul Europei şi Americii de Nord. A fost un efort major, din punct de vedere al anduranţei, planificării şi logisticii, mai ales că am făcut aproape totul cu forţe proprii, şi suntem mandri că am putut să înfăptuim atât de multe.
Am început anul cu lansarea în luna martie a albumul TAU, un album ce a avut parte de un răspuns incredibil, atât din partea voastra, a ascultătorilor noştri, cât şi din partea media, un album lansat în doua ediţii limitate (artbook cu 72 de pagini şi cutie de lemn lucrată manual). Apoi am început cel mai lung turneu european din cariera noastră, cuprinzând 80 de concerte, din Grecia până în Suedia, din Polonia până în Anglia, din Danemarca până în Malta, din Finlanda până în Franţa, din Lituania până în Italia, Spania sau România. De-a lungul turneului am avut parte de numeroase aventuri, mai mult sau mai puţin plăcute, microbuzul ne-a fost spart de două ori, ni s-au furat echipamente, câţiva membri au fost nevoiţi să se întoarca acasă în mijlocul turneului, am cântat în formulă de 5, apoi de 4, şi chiar de 3 în câteva ocazii… şi totuşi nici un obstacol nu ne-a oprit“, spun membrii trupei.
Timişorenii de la Negură Bunget, au avut parte în 2015 şi de o serie de recenzii favorabile în presa de specialitate. Revista britanică Metal Hammer a publicat o recenzie extrem de pozitivă a concertului pe care timişorenii l-au susţinut la Boston Music Rooms din Londra. Alături de concertele susţinute în cadrul unor festivaluri cu renume din întreaga lume, Negură Bunget a efectuat o serie de turnee, în cadrul cărora au avut parte de experienţe deosebite. Pe parcursul acestui an, Negură Bunget au fost incluşi pe coperta revistei britanice Subterranea Mag, editată de Metal Hammer.
Articolul amplu dedicat timişorenilor poartă numele de „O forţă a naturii: Negură Bunget, în căutarea inimii sacre a Transilvaniei“ şi este dedicat apariţiei celui mai recent disc al trupei. Tot anul acesta, timişorenii au avut parte şi de un interviu amplu în cadrul prestigioasei reviste Terrorizer Magazine din Marea Britanie.
„Am încheiat anul cu un turneu de 44 de concerte în America de Nord, turneu ce a dus şi mai departe şirul de aventuri şi experienţe. Datorită unor probleme personale, dar şi faptului că vocalul nostru Tibor Kati nu a primit viza SUA, am început turneul cu doar doi membri oficiali Negură Bunget (Negru la tobe şi Ovidiu Corodan la bas şi voce). Dar cu ajutorul colegilor de turneu Johann şi Andri de la formaţia islandeză Dynfari, am reuşit să creăm concerte speciale. Am strabatut continentul nord american de la un capăt la altul, cântând, vizitând şi bucurându-ne de locuri şi oameni incredibili, o experienţă care ne-a îmbogăţit orizonturile cu noi culmi. Am avut oportunitatea de a vizita Mexicul pentru prima dată, şi deşi nu am cântat acolo, am întâlnit atât de mulţi prieteni şi un aşa mare entuziasm, încît suntem hotărâţi să ne întoarcem şi să cântăm acolo cu prima ocazie! Am avut oportunitatea de a cânta pentru prima dată in Islanda anul acesta, cu ajutorul prietenilor de la Dynfari. Ca o ultimă experienţă a turneului, a fost cu siguranţă una memorabilă. Am încheiat anul cu câteva concerte în ţară, inclusiv la Festivalul Top T din Buzău, locul în care am cântat pentru prima dată în 1995. Din păcate aceste ultime concerte au avut loc în umbra tragediei de la Colectiv, care va influenţa scena underground românească pentru totdeauna, tragedie care ne-a făcut pe toţi să ne re-analizăm drumul şi priorităţile. Ce am învăţat din toate aceste experienţe? Să fim umili şi recunoscători pentru uimitoarele oportunităţi ce ne-au fost oferite! Vă mulţumim tuturor că ne-aţi însoţit în călătoria noastră, spun membrii trupei.