Anul 2015 a adus o sumedenie de spectacole interesante în cluburile şi sălile de concerte ale oraşului. O serie de artişti timişoreni au reuşit să intre în atenţia publicului cu concerte memorabile, iar petrecerile susţinute în localurile din orașul de pe Bega au avut parte de un public numeros. Urmează, pe scurt, o recapitulare a principalelor momente muzicale despre care aţi putut citi, în 2015, pe www.pressalert.ro.
Muzicianul timişorean Joe Gaspar, fostul basist al trupei Quo Vadis, stabilit de câţiva ani în Canada, a reprezentat ţara noastră la RBC Ottawa Bluesfest, unul din cele mai importante festivaluri de pe teritoriul acestei ţări.
Jazzissimo Pub a fost gazda unui concert deosebit susţinut de formaţia Partizan, recitalul lor acustic fiind unul care a generat aplauze cât se poate de sincere din partea publicului numeros care a asistat la acest eveniment. Pe scenă, Adrian „Artan“ Pleşca şi Răzvan Moldovan au creat toate premizele unei seri agreabile, cei doi muzicieni născuţi în aceeaşi zi care au pus bazele trupei Timpuri Noi completându-se într-un mod cât se poate de inspirat. Din playlist-ul serii nu au lipsit hituri ca „Becul“, „Luca“ sau „Banii“, iar printre poveştile depanate de cei doi muzicieni s-a numărat şi una în care şi-au adus aminte de întâlnirea lor cu muzicianul timişorean Tavi Iepan (Rezident Ex), aflat şi el în rândul spectatorilor.
Mihai Dobre (Dobrică), Alexe Marius Andrei (Bean) şi Mihai Câmpineanu (Michi), cei trei membri ai trupei Şuie Paparude, au susţinut un concert extraordinar la Ambasada, în cadrul căruia spectatorii s-au delectat cu câteva din cele mai cunoscute piese ale muzicienilor, evenimentul având parte – aşa cum era de aşteptat – şi de un binemeritat bis. Pe parcursul recitalului, Şuie Paparude au prezentat şi piesa „Secretul Caracatiţei”, al cărei videoclip este realizat de timişoreanul Alin Adnan, iar după concert muzicienii au făcut numeroase fotografii alături de fanii lor. Pe parcursul recitalului, Dobrică, Michi şi Bean au mulţumit de mai multe ori publicului şi au dedicat multe piese pentru „Timi”, „un oraş întotdeauna aproape de sufletul nostru“, după cum au declarat pe scenă.
Mezzosoprana Andreea Ilie a lansat, la clubul Nouveau din Timişoara, al doilea videoclip al ei, intitulat „Wishing you were somehow here again”, piesa fiind preluată din „Fantoma de la operă” scrisă de Andrew Lloyd Webber. Videoclipul a fost filmat la Palatul Baroc din Timişoara, în regia lui Ionuţ Trandafir, rolul fantomei fiind interpretat de Adi Ene. Creatoarea de modă Aura Dumitru a creat special pentru Andreea un corset cu paiete şi Swarovski extrem de deosebit şi o fustă neagră amplă de mătase potrivită pentru conceptul videoclipului şi muzica cântată de ea.
Muzicienii timişoreni care alcătuiesc formaţia Desant au lansat cel de-al patrulea videoclip din carieră, la piesa Supernova.
Formaţia JazzyBIT a susţinut un concert extraordinar la Ambasada, ocazie cu care melomanii au avut parte de o seară mai mult decât agreabilă, cu piese de pe albumul de debut al timişorenilor, dar şi câteva compoziţii care au răsunat în premieră absolută. Teodor Pop – pian, orgă Hammond, Mihai Moldoveanu – chitară bas şi Szabó Csongor-Zsolt – tobe, percuție au lansat anul trecut albumul de debut „Touch the Sky”, printr-un concert extraordinar care a avut loc în Sala de concerte „Mihai Perian” a Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, discul conţinând zece piese originale înregistrate de către Uţu Pascu şi Octavian Horvath la studioul Audio TM din Timişoara.
Formaţia Holograf a susţinut un concert extraordinar la aniversarea a 60 de ani de la prima emisiune a Radio Timişoara. În deschiderea evenimentului au mai concertat formaţia The Wizards (cel mai tânăr grup pop-rock din Timișoara), Corso (Arad) şi Pragu’ de sus.
Timişoara a găzduit unul din cele mai aşteptate concerte ale anului, în materie de black şi death metal, concertul susţinut în clubul Daos de către formaţia poloneză Behemoth atrăgând în oraşul nostru şi o serie de fani ai trupei veniţi din diverse oraşe ale ţării, dar şi din Serbia şi Ungaria. Peste cinci sute de spectatori au creat o atmosferă incendiară pentru polonezii care au la activ zece albume de studio, iar solistul trupei, Nergal, a avut o prestaţie care a fost savurată pe deplin de spectatori. Concertul din Timişoara a făsut parte din turneul european al trupei pentru promovarea ultimului album, lansat anul trecut şi a avut parte de o serie de decoruri şi recuzite deosebite, care au completat un show pe măsura reputaţiei lor.
Amalia Gaiţă, solista cunoscută pentru colaborările sale anterioare alături de Teo Milea, a lansat un videoclip al piesei „Whales”, care anunţă apariţia unui nou proiect made in Timişoara, ce poartă numele de Melting Sun.
Manifestările prilejuite de lansarea DVDului „41 Pro Musica Live in Timişoara“ au continuat în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, evenimentul prilejuind tuturor melomanilor o seară cât se poate de agreabilă. Cei aflaţi în sală au avut parte de o atmosferă încărcată cu energie pozitivă, iar la faţa locului fanii au avut parte şi de o sesiune de autografe şi câteva surprize. Ca un preambul al acestei lansări, legendara trupă Pro Musica a susţinut un concert inedit la Penitenciarul „Popa Şapcă” din a Timişoara, unde muzicienii au realizat un recital extraordinar. Dublul DVD cuprinde concertul de comeback, după 21 de ani de pauză, al trupei Pro Musica, desfăşurat în luna octombrie a anului trecut, pe scena Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, unde legendara formaţie timişoreană le-a oferit celor prezenţi un spectacol realmente fascinant. În timpul celor două reprize distincte ale acestui spectacol, pe scenă au urcat Ilie Stepan, Dixie Krauser, Grigore Bujor Hariga, Lică Dolga, Mario Florescu, Doru Apreotesei, Doru Eugen Iosif, Horea Crişovan şi George Găină, alături de invitaţii Radu Rotaru, Dana Borteanu şi Vera Ciocan.
Ultima seară a festivalului Studentfest din acest an, le-a adus melomanilor un eveniment deosebit, în cadrul căruia muzicienii de la Robin And The Backstabbers şi-au lansat cel de-al doilea album din carieră, „Arhanghel`sk“.
Legendarul jazzman Kenny Garrett, unul dintre cei mai apreciați artiști ai stilului, a susţinut un concert extraordinar la Jazzissio Pub, spre bucuria melomanilor care au savurat fiecare clipă a acestui recital. Alături de muzicianul care a primit şi un premiu Grammy s-au aflat Vernell Brown (pian), Corcoran Holt (bass), McClenty Hunter (baterie) şi Ruby Bird (percuție). Considerat de publicaţia Washington City Paper drept „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale”, iar de către The New York Times „cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker”, Kenny Garrett a câștigat Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist” şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard.
Aproximativ 1.300 de timişoreni s-au distrat în parcarea subterană de la Iulius Mall, unde a avut loc o nouă petrecere de promovare a festivalului Electric Castle. Unul din invitaţii speciali ai nopţii a fost Krafty Kuts, cel mai popular DJ/producător de Party Breaks din lume, care de-a lungul anilor a primit numeroase premii pentru „Best Breaks DJ”, „Face of Breaks”, „Best International DJ” sau „Single of the Year”. Krafty Kuts a câştigat timp de trei ani la rând titlul de Best DJ la Breakspoll Awards. Alături de el au mixat şi Fred V & Grafix. Fred Vahrman şi Josh Jackson s-au alăturat Hospital Records în 2011 şi fac valuri de atunci, cu apariţii regulate la BBC Radio 1Xtra şi mini mixuri la emisiunea lui Annie Mac. Petrecerea a fost animată și de seturi susţinute de Icicle, K-Lu vs Sauce şi Madliquid, iar la faţa locului a existat şi o zonă Silent Disco, unde petrecăreţii au dansat cu câşti pe urechi.
Prima ediţie a Get EXITed!Revolution Festival, a avut loc la Muzeul Satului şi a debutat în forţă, cu peste 5000 de oameni prezenți la concerte.
Festivalul a avut parte de recitaluri cu Mike Altrin, Implant Pentru Refuz, Dubioza Kolektive, Noisia, Methadone Skies, Partibrejkers, Sabaton, DJ Fresh, Modestep, Dj Marky ft Stamina, Mighty Boogie, Elementrix şi mulţi alţii. Conform organizatorilor, la prima ediţie a Revolution Festival au fost prezenţi peste 12.000 de spectatori, ceea ce reprezintă un succes absolut. Dincolo de cifre, festivalul Revolution are meritul că a pus Timişoara pe harta manifestărilor internaţionale de renume din întreaga lume. În altă ordine de idei, Revolution Festival a impus nişte standarde de organizare. Ceea ce înseamnă că de acum încolo, organizatorii locali de evenimente vor trebui să se ridice la aşteptările unui public, care a experimentat pe viu magia unui festival bine pus la punct.
În cea de-a doua zi a festivalului Joie De Vivre, care a avut loc La Căpiţe, spectatorii au avut parte de un line – up deosebit, punctul de atracţie al evenimentului fiind prestaţia germanilor de la Mo Horizons. Formaţia alcătuită din producătorii şi DJ-eii Ralf Droesemeyer şi Mark „Foh” Wetzler, poate fi încadrată în zona acid jazz, chillout, downtempo şi lounge. Muzicienii din Hanovra (Germania) şi-au creat un nume aparte graţie includerii unor piese de-ale lor pe diverse compilaţii, printre care se numără şi celebrele serii din Buddha Bar. Un alt nume de legendă a făcut furori la faţa locului, A guy called Gerald. În ultima zi de Joie De Vivre la faţa locului au fost prezenţi K-Lu & Sauce (România), Mop Mop ft Anthony Joseph (Italia/Marea Britanie), Poldoore (Belgia), Tonbe şi Llorca/Art of Tones (Franţa).
Music Travel Folk Festival a debutat La Căpiţe cu o zi cât se poate de plină în cadrul căreia timişorenii au avut parte de o lansare de carte şi o serie de concerte susţinute de artişti cunoscuţi. Festivalul a debutat cu lansarea cărții „Istoria unui vis – O poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra“, eveniment la care au participat autorul acesteia Vali Şerban şi invitaţii speciali Ilie Stepan, Cristi Buică şi Dinu Olăraşu. După lansare la faţa locului au cântat Cristi Buică, Dinu Olăraşu şi Magda Puskas, recitalurile lor pline de armonii folk fiind primite cu aplauze frenetice de către pasionaţii acestui gen muzical. Mai apoi, pe scenă au evoluat băieţii de la The Amsterdams, care au reuşit să încălzească atmosfera cu un mix de indie pop. Unul din cele mai aşteptate recitaluri ale serii a fost cel susţinut de Ilie Stepan şi Horea Crişovan. Cei doi muzicieni au avut parte şi de invitatul special Doru Iosif „Castravete“, iar recitalul lor care a cuprins piese din visteria Pro Musica şi nu numai a avut parte de un succes deosebit. Deşi publicul i-a chemat la bis, din cauza faptului că programul serii a fost decalat, acesta nu a mai avut loc. Trupa care a încheiat prima seară a manifestării a fost Byron. În celelalte zile ale festivalului au mai cântat Eugen Avram, Fără Zahăr, Ducu Bertzi, Les Elephantes Bizzares, Emeric Imre, Grimus, ROM, Ţapinarii, Marius Baţu, Robin and the Backstabbers, Mircea Baniciu şi Rezident Ex.
Seria de petreceri derulate sub genericul „UnderTheIvy” a reînceput la Timişoara, primul invitat special al verii 2015 fiind canadianul Kenny Glasgow. Anul trecut, în cadrul primului sezon al petrecerilor care se desfăşoară „sub iederă” la piscina Heaven au mixat printre alţii Miguel Campbell, AndHim, Deniz Kurtel, Pillowtalk şi mulţi alţii.
După ce au susţinut un concert aniversar „acasă“, la împlinirea a 30 de ani de existenţă a trupei, muzicienii care alcătuiesc formaţia Cargo au reptat figura la Bucureşti, evenimentul fiind inclus în cadrul în cadrul festivalului Metalhead Meeting, care a avut loc la Cotroceni Open Air.
Timp de trei zile, cu prilejul celei de-a noua ediții a evenimentului de urbanism, arhitectură și arte – Street Delivery Timișoara, o porțiune a bulevardului C.D. Loga s-a transformat într-un oraș verde.
Erik Truffaz, un instrumentist care nu mai are nevoie de nicio prezentare în rândul amatorilor de jazz din întreaga lume, a susţinut un concert extraordinar la Timişoara, La Căpiţe, în faţa unui public numeros, evenimentul fiind unul care a stârnit interesul unor melomani şi din oraşele învecinate. Elveţian doar prin naştere (1960), dar get-beget francez prin restul – adică domiciliu, educaţie, respiraţie -, Erik Truffaz este un trompetist ce a fost călăuzit în lumea muzicii de către tatăl său, de asemenea muzician şi a urcat pe scena celebrului festival de la Montreux în 1987. De atunci, muzicianul a obţinut o serie de premii şi a editat câteva albume de mare succes.
Cea de-a 13-a ediţie a evenimentului Road Patrol Bikers Festival a adunat o sumedenie de motocilişti veniţi din întreaga ţară, care au avut parte timp de trei zile de o serie de concursuri şi concerte. În prima seară a festivalului, pe scena aflată în incinta poligonului AJVPS din Giarmata Vii au urcat Racz Y Gore şi Marcos Martin (Argentina), după care spectatorii au avut parte de un spectacol de foc. Sâmbătă, motocicliştii au pornit într-o paradă care a traversat oraşul Timişoara iar în cursul după amiezii la faţa locului au avut loc o serie de concerte cu Apocalips, Fireball (tribut Deep Purple) şi Implant Pentru Refuz. Fiecare participant la Biker Festival a primit un cupon în care a fost invitat să îşi noteze motocicleta favorită, pentru desemnarea bolidului pe două roţi care a fost răsplătit cu premiul de Best Custom Bike Show.
La Filarmonica „Banatul” a avut loc cea de-a XI-a ediţie Timişoara Gospel Project, organizată de Asociaţia Culturală TGP. La cele două spectacole cu intrare liberă şi donaţii libere de la spectatori s-a strâns suma totală de 14538 de lei pentru Centrul de Îngrijire Paliativă „Casa Milostivirii Divine” (www.hospice-timisoara.org). Sub conducerea muzicală a dirijorului german Dominic Samuel Fritz cei 100 de corişti amatori şi un band de profesionişti, format din pianistul Cristian Creiniceanu, trompetistul şi clăparul Petre Ionuţescu, chitaristul Johnny Kui, basistul Daniel Kui şi tobarul Sergiu Cătană au strălucit pe scenă cu un show de zile mari. După ediţia jubiliară de 10 ani din 2014, de gospel simfonic alături de orchestra Filarmonicii „Banatul”, The Timişoara Gospel Project a surprins şi cucerit publicul de această dată cu un repertoriu impresionant şi eterogen, cu piese de la negro spirituals până la pop creştin, cu ritmuri rock sau R & B, cu părţi solistice numeroase şi spectaculoase. Printre soliştii din cor s-au aflat şi două cântăreţe consacrate, Vera Ciocan şi Alexandra Giuca, iar la câteva piese lirice bandului i s-a alăturat cu violoncelul şi tânărul artist Andreas Schein.
Creatorii celei de-a şaptea ediţii a compilaţiei dedicate exclusiv muzicienilor timişoreni – pregătită ca în fiecare an de către cei de la anonimTM – au lansat şi pe Internet discul care oferă o privire de ansamblu asupra artiştilor locali. Piesele incluse pe compilaţia Made in TM 2015 sunt Burning Table – „Silence”, Methadone Skies – „Eclectic Electric”, Grave for Sale – „Angry Surfer”, Mere – „Marte”, Poşta Mare – „Nu păstraţi liniştea”, Aim – „Ascult”, Blight – „Rootless Bloom”, Implant Pentru Refuz – „M.”, Anima Draconis – „No Return”, Malvina feat. Beck Corlan – „Find your center”, One Lion – „Divided”, Newgotti – „Get that $$”, Mighty Boogie – „Rodeo Riddim”, Beepo – „Silicone Valley”, Shanyio feat. Dan Zibarov – „Meditaţie”, BRUM – „Today”, Sean Norvis feat. Kp London & Irina – „Reborn Babilonia”, Mike F. feat. winchILL and Porcelaine – „Positive”, Makunouchi Bento – „Mariner’s staircase swing”, Caius Hera – „Fantasia I”, Misguided – „Fortress”, Călin Lupu – „Calling out your name”, Thy Veils – „Embrace”, Sonatic – „Black angel”, The Weekend Band – „Undress To Kill”, The Case – „Tumbleweed” şi The Wizzards – „Cea mai frumoasă zi”.