Medicul Dana Stoian despre cum influențează dezvoltarea fătului mâncarea sau cosmeticele folosite...

Medicul Dana Stoian despre cum influențează dezvoltarea fătului mâncarea sau cosmeticele folosite de mamă. Vezi efectele DEVASTATOARE ale alcoolului și tutunului

1
DISTRIBUIȚI

dana stoian (4)

Medicul endocrinolog Dana Stoian atrage atenția asupra faptului că dezvoltarea copiilor este influențată, încă din faza intrauterină, de comportamentul și viața de zi cu zi a mamei. Viitoarele mămici care fumează pot naște copii care au o greutate mai mică atunci când vin pe lume. De asemenea, fumatul reprezintă un factor de risc favorizant pentru astm bronșic, moarte subită sau cancer pulmonar în viața adultă. Mai mult, intensitatea mișcărilor respiratorii ale fătului scad până la o oră după fiecare țigară consumată.

Tocmai de aceea, medicul timișorean consideră că sănătatea copiilor noștri începe din preconcepție. Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 25% din bolile la adulți și 35% din afecțiunile la copii, cuantificate în ani de sănătate pierduți, se datorează factorilor modificabili din mediul înconjurător. Și copiii sunt influențați de acești factori încă din viața intrauterină. Astfel, alimentația mamei, stresul, expunerea la substanțe chimice și toxice, așa cum sunt cosmeticele, produsele de styling sau cele de îngrijire corporală, influențează dezvoltarea fătului.

“Fereastra de suspectibilitate a copiilor noștri începe dinaintea gestației.


Renunțarea la fumat, consum de alcool și medicamente și suplimente scad riscul modificărilor secundare la viitoarea sarcină. Fumatul pe perioada sarcinii, fenomen întâlnit destul de des între gravide, certifică riscul de greutate mică la naștere și de facilitare a unor afecțiuni neoplazice ulterioare. Este o opțiune dacă hotărăști că ești sau nu fumător și de bună voie accepți și îți asumi efectele negative ale fumatului asupra propriei sănătăți. Poți însă să hotărăști cursul sănătății unei alte persoane continuând să fumezi?”, spune medicul Dana Stoian.

Doctorul endocrinolog avertizează și asupra efectelor negative ale consumului cronic de alcool pe perioada sarcinii, care poate determina retard mintal, microcefalie, retard de creștere intrauterin și postnatal. “În mod evident, nu putem controla în totalitate ceea ce mâncăm, nici substanțele chimice la care corpul nostru, voluntar sau fortuit este expus, cu sau fără știința noastră, dar trebuie să începem să învățăm faptul că noi, femeile, influențăm existența și sănătatea copiilor noștri cu mult înainte de a se fi născut”, consideră medicul Dana Stoian.

Tocmai de aceea, doctorul timișorean le recomandă femeilor gravide o alimentație sănătoasă echilibrată, limitarea expunerilor la chimicale externe, reducerea numărului de chimicale din casă și utilizarea de mănuși când acestea se folosesc, evitarea expunerii la orice fel de vopsele, inclusiv a ojei, și schimbarea stilului de viață. “Sănătatea copilului nu începe din momentul alegerii laptelui administrat sau a alimentelor, ci cu mult înainte, ideal în preconcepție. Prin urmare, educația noastră față de un stil de viață sănătos facilitează sănătatea copiilor noștri. Sănătatea copilului începe înainte de concepție”, concluzionează medicul Dana Stoian.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Rumburak Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.