ACS Poli câștigă lejer testul în două acte cu Sebișul. Florin Marin...

ACS Poli câștigă lejer testul în două acte cu Sebișul. Florin Marin a testat trialiștii și așteaptă un portar nou pentru cantonament GALERIE FOTO

1
DISTRIBUIȚI

12571365_1068095229914454_1451062300_n (1)

Timișorenii s-au impus azi grație primei garnituri în primul amical din 2016. A fost 3-1 pentru ACS Poli după un meci cu aproape 120 de minute. După primele 60 scorul era 3-0 grație reușitelor lui Zicu, dublă, și Hernandez. În partea a doua tehnicianul Florin Marin a văzut la lucru tinerii clubului, precum și jucătorii aflați în probe, Igor Jugovic, Alin Ignea și Anagor.

ACS Poli nu a avut probleme în prima oră în fața trupei lu Rică Neaga. Sebișul s-a prezentat pe terenul de antrenament de la ”Dan Păltinișanu” cu mulți timișoreni în lot. Meciul a început și cu o mare întârziere față de ora anunțată inițial, jumătate de oră de frig în plus pentru spectatorii care au ales calea stadionului. Pentru unii așteptarea a meritat căci Zicu a deschis spectaculos scorul în minutul 9, cu o reluare pe spate. Peste alte nouă minute Javi Hernandez a marcat pentru 2-0 după ce mingea a circulat pe traseul Bărbuț-Llorente. Cel mai periculos om al oaspeților a fost Gelu Velici, fostul junior polist fiind aproape să-l surprindă de la distanță pe Smaranda, apoi a profitat de o greșeală defensivă, dar singur cu portarul a trimis pe lângă țintă. Ianis Zicu i-a lăsat locul trialistului Joseph Anagor, nu înainte de a marca simplu pentru 3-0.

În partea a doua, bănățenii l-au avut și pe Motreanu, împrumutat la Becicherecu, pe teren, dar și pe nou sosiții în probe Jugovic (foto, sus) și Ignea (foto, jos, nr. 18). Croatul a arătat calități certe și are șansele cele mai mari dintre cei trei să fie păstrați. Fostul ripensist Anagor, în schimb, nu s-a remarcat și nu va fi păstrat. Singura reușită a oaspeților a venit în minutul 28 al reprizei secunde. Golgheterul Velici a reușit până la urmă să profite de o minge rașchetată de Smaranda și a înscris cu poarta goală.

ACS Poli 

Prima repriză: Smaranda – Belu, Bocșan, Cânu (38 Jugovic), D. Popescu – Melinte, Ov. Popescu – Bărbuț, Llorente, J. Hernandez – Zicu (52 Anagor).

A doua repriză: Smaranda (Fl. Rusu) – Motreanu, Bocșan, Fridrich, Podină – Jugovic, A. Ignea – Sorescu, Sântean, Doman – Anagor.

Antrenor: Florin Marin

Național Sebiș: Bujor – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Z. Radu, R. Rus, Zurbagiu, Cherecheș – Mihuța – Velici. Au mai intrat: Tomșa – Susan, Negoescu, Țoca, Unguru, Dăruială, Basic, Lazea și Stoian. Antrenor: Adrian Neaga.

Vine ”un portar foarte bun”

După meci cu presa a discutat ”secundul” Octavian Benga. Acesta a explicat că se negociază cu mai mulți jucători și că un portar nou ar putea fi prezent la echipă începând de mâine. Cel mai probabil e vorba de ex-clujeanul Robert Veselovsky. De asemenea, în această seară la echipă e așteptat atacantul olandez Prince Rajcomar. ”Un test reușit cu o echipă bună de Divizia C. Am dorit să vedem la lucru jucătorii pe care ne vom baza 100%, cei din primul 11, apoi ca în repriza a doua să urmărim o serie de jucători din propria pepinieră, chiar împrumutați, Motreanu, și cei veniți în probe, Anagor, Igor Jugovic și Ignea.


Suntem mulțumiți de prima repriză, cei care au intrat nu se cunoșteau. A fost un bun antrenament. Pe Igor Jugovic îl urmăream, probabil azi ne vom hotărî în privința lui. E posibil să semneze și el și Ignea, pentru că a plecat Sarmov, Artean a fost pus pe lista de transferuri. E posibil să nu rămână niciunul. Sunt negocieri cu mai mulți jucători, dar nu pot spune cine. Sperăm să-i vedem la lucru în cantonament. Mai mult ca sigur va veni un portar de valoare. Din discuțiile pe care le avem se negociază cu un portar foarte bun și mâine probabil veți afla”, a declarat Octavian Benga. Timișorenii nu i-au putut folosi azi pe Elek (probleme la spate), Scutaru (entorsă), Goga (accidentat) și Pedro Henrique, care va fi apt peste trei săptămâni.

De partea cealaltă antrenorul Sebișului, Rică Neaga, e preocupat mai degrabă de lupta cu ASU Poli din Divizia C. ”Normal că am venit să promovăm. Vom încerca, le-am transmis de la început că locul 2 nu se premiază. Avem trei adversari de depășit, ASU, Cugir și Ighiu, normal că prima șansă o are Timișoara, are cu opt puncte mai mult decât noi. Dar vom lua fiecare etapă în parte, sperăm ca la final noi să fim cei care ne vom bucura. E un meci relevant pentru fiecare antrenor, pentru că își vede jucătorii. Noi vemim după câteva zile de pregătire. Eu zic că Poli are o echipă care va pune probleme. În etapele rămase, nu e o echipă care să se bată la retrogradare… Nivelul e mai slab ca în anii trecuți”, a precizat Adrian Neaga.

Foto: Adrian Pîclișan

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui pif Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.