Magistrat bănățean, trimis în judecată într-un dosar de corupție, evaziune fiscală și...

Magistrat bănățean, trimis în judecată într-un dosar de corupție, evaziune fiscală și spălare de bani. Cum funcționa grupul infracțional

0
DISTRIBUIȚI

judecator corupt caras nicusor maldea

Un judecător de la Tribunalul Caraș-Severin a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane și trei firme, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spãlare de bani, bancrută frauduloasă abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals în declarații, fals intelectual, uz de fals şi favorizarea făptuitorului. Dosarul a fost instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

Întreaga afacere se învârte în jurul lui Tudor I. Ion, practician în insolvență, care, în 2009, cu sprijinul tatălui său și al surorii sale (care dețineau calitatea de asociat sau/și administrator în mai multe societăți comerciale care aveau ca obiect de activitate prestări servicii – contabilitate, arhivare, recuperări creanțe, etc. – precum și aceea de asociat coordonator în cadrul unor societăți civile profesionale de reorganizare/lichidare a unor societăți comerciale cu privire la care au fost declanșate procedurile de insolvență sau ulterior faliment), a inițiat constituirea grupului infracțional cu scopul de a eluda plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

A fost pus la punct un întreg mecanism de înșelătorie, cu firme care interveneau în schemă pe trei paliere infracționale.

Din cercetări a rezultat că magistratul judecător Maldea Nicușor, de la Tribunalul Caraș Severin, în anul 2010, fiind repartizat să judece dosarul privind falimentul SC Drumuri și Poduri SA Caraș Severin, în care lichidator judiciar a fost o firmă reprezentată de. Tudor I. Ion, a primit de la acesta prin intermediul inc. Murariu Cristian-Gelu suma de 60.000 euro (echivalentul a 257.472 lei), disimulată sub forma unui contract de vânzare cumpărare a unui teren forestier, cu scopul de a-i crea acestuia o situație favorabilă în dosarele comerciale pe care le avea spre soluționare.


”Astfel, la data de 17 noiembrie 2010, a fost încheiat un contract de  vânzare-cumpărare prin care magistratul Maldea Nicușor a „înstrăinat” cu suma de 60.000 euro (echivalentul a 257.472 lei), terenul forestier (pădure) în suprafață de 5850 mp situat pe raza localității Tarnova, către inc. Murariu Cristian-Gelu. Ulterior, la data de 16 februarie 2011 (după 3 luni), inc. Murariu Cristian-Gelu împreună cu soția sa au încheiat fictiv un contract de vânzare cumpărare în care s-a consemnat în fals că susnumiții au înstrăinat către Tudor I. Ion același teren cu suma de 20 000 lei (aproximativ 8 % din valoarea contractului anterior). După încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare prin care inc. Maldea Nicușor „a înstrăinat imobilul”, dar cu câteva zile de încheierea celui de-al doilea act fictiv, la data de 07.04.2011, a fost admisă cererea administratorului judiciar, prin Tudor I. Ion fiind dispusă declanșarea procedurii falimentului, care, după deschiderea procedurii falimentului, a procedat la valorificarea bunurilor SC Drumuri și Poduri SA Caraș Severin, către societăți comerciale controlate de către inculpat, care au procedat la înstrăinarea acestor bunuri la valori mult mai mari”, arată procurorii.

Legătura infracțională dintre inculpații Tudor I. Ion și Maldea Nicușor a fost stabilită și în cazul falimentului SC Construct Cement SRL Berzovia, jud. Caraș-Severin. Judecătorula pretins și primit prin intermediul inc. Dunăreanu Constantin-Adrian suma de 30 000 lei cu scopul de a încuviința efectuarea unor operațiuni de către firma în insolvență.

”Din conținutul raportului de constatare financiar-contabilă, a rezultat că aferent perioadei 2009 – 2014, valoarea sumei totale reciclate în cadrul circuitelor economice fictive este în cuantum de 18.935.614 lei. Aferent circuitelor de facturi fictive bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 6.023.336 lei, reprezentând impozit pe venit/profit și TVA. În cauză s-au instituit măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri  imobile precum şi asupra conturilor bancare”, mai transmit procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.