Monica Macovei: „Eu văd același oraș plin de gropi, văd aceeași Timișoara...

Monica Macovei: „Eu văd același oraș plin de gropi, văd aceeași Timișoara care din punct de vedere al dezvoltării ca oraș a ramas în urmă”. Ce spune despre candidaţii la alegerile locale din acest an

2
DISTRIBUIȚI

Conferinta Agenda Europeana a PDL - Hotel Hilton - Bucuresti.

La fel ca toate partidele din Timiş, M10 se află în plin proces de stabilire a candidaţilor pentru alegerile locale din anul 2015. Preşedintele formaţiunii, Monica Macovei, a declarat, astăzi, la Timişoara că „suntem în proces de evaluare a câtorva candidaţi, dar nu am ajuns încă la o decizie. Vom avea candidat la Primăria Timişoarei. Noi, ca orice oameni inteligenţi, suntem flexibili şi în statut avem posibilitatea de a susţine candidaţi independenţi, dar nu am luat nicio decizie în acest sens”.

După ce a reamintit că trierea potenţialilor candidaţi se va face în comisia de etică, Macovei a vorbit şi despre felul în care vede Timişoara, subliniind că este unul din oraşele ei de suflet.


„Este foarte important să pui la conducerea oraşelor oameni intergri şi corecţi, asta schimbă rapid lucrurile în orice instituţie. Nu aș vrea să mi se întoarcă cuvintele. Nu știu cât sunt de integri și de corecți sunt cei care conduc acum acest oraş, dar nu mi se pare că Timișoara merge bine deloc. Eu văd aceeaşi Timișoara plină de gropi, văd aceeași Timișoara care din punct de vedere al dezvoltării ca oraș a ramas în urmă și nu văd mari deosebiri față de Timișoara de acum 20 de ani. Şi la Bucureşti avem palmieri, nu vă imaginaţi că primarii din Bucureşti nu s-au gândit să fure nişte palmieri sau că nu avem gărdulețe tăiate în formă de dinozauri”.

Întrebată dacă la București se râde de Timișoara pe teme precum palmierii sau metroul, Macovei a spus că „nu râde nimeni, aici e vorba de ceea ce dorim pentru Timișoara și pentru orașele României şi pentru viaţa oamenilor. Toată lumea vrea străzi asfalfate şi case renovate nu numai în centru şi, spre exemplu, centura de sud”.

2 COMENTARII

  1. Doamna procuror comunist ai ramas o mincinoasa. Unde vezi tu Timisoara ca acum 20 anI Esti dusa cu pluta? Tu sti cu cat participa Timisoara la bugetul statului si cat primeste inapoi?
    La cat fura miticii singura sansa a orasului este autonomia, nu tu cu minciunile tale.

Dă-i un răspuns lui widoqq Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.