OPTIMISM în ceea ce privește soarta Stadionului CFR. Ce răspuns important așteaptă...

OPTIMISM în ceea ce privește soarta Stadionului CFR. Ce răspuns important așteaptă de la proprietar conducătorul clubului de lângă Gara Mare

0
DISTRIBUIȚI

CFR Timisoara (5)

Arena de la Gara Mare, aflată în stare de degradare, ar putea vedea zile mai bune. Președintele executiv al clubului de fotbal CFR 1933 Timișoara, Constantin Nedela, dorea de anul trecut ca stadionul să treacă la Sindicatul ”Glasul Roților de Tren” pentru a demara un plan de renovare al acestuia. Lucru care nu s-a realizat. Totuși, mutarea e posibilă în primăvară în urma semnării Contractului Colectiv de Muncă dintre Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și angajați.

Pe 18 decembrie a fost semnat noul contract colectiv de muncă dintre CNCF CFR SA și sindicatele care au reprezentat angajații. O decizie care părea să se tot amâne. Această știre poate însemna indirect o veste bună pentru Stadionul CFR din Timișoara, a cărui situație era blocată din cauza tergiversărilor. Constantin Nedela, conducătorul CSF CFR 1933 Timișoara și președintele Sindicatului Feroviar ”Glasul Roților de Tren”, spune că astfel a putut să facă o adresă oficială prin intemediul Sucursalei Regionale Timișoara către CNCF CFR SA, proprietara bătrânei arene. Prin aceasta se solicită trecerea Stadionului CFR, sub formă de comodat, pe o perioadă de 5 ani, la sindicatul pe care-l reprezintă.

”În baza acestui acord (n.r. Contractul Colectiv de Muncă 2015-16) am făcut o adresă către directorul CNCF CFR SA pentru a primi Stadionul CFR în comodat.


Adresa e făcută de Sucursala Timișoara pentru ca arena să treacă la Sindicatul ”Glasul Roților de Tren” pe o perioadă de cinci ani. Aștept răspuns, cel mai probabil voi merge la București în prima sau a doua săptămână din februarie. Acest lucru ne va permite să accesăm fonduri sau să discutăm cu un investitor. Noi vrem să facem tot stadionul. Dacă nu se poate, vrem să-l facem pe părți, poate mai întâi vestiarele de către o firmă anume, oricum acum gândim prea departe. Vom avea un proiect”, a declarat Constantin Nedela pentru PRESSALERT.ro.

Stadionul CFR se află în stare avansată de degradare, după cum am arătat AICI. Până acum toate planurile în privința sa au rămas la stadiul de vorbe.

Încă se visează la relansare, fetele stau bine

În acest moment CFR 1933 Timișoara se poate lăuda că nu are datorii, nu e însă de mirare în condițiile în care jucătorii și jucătoarele legitimate au statut de amator și nu se bucură de venituri din sportul pe care-l practică. Echipa masculină de seniori pare în decădere. Dar există speranțe. Codașa Ligii a IV-a Timiș, cu 3 puncte, și-a schimbat staff-ul în iarnă. ”De la 1.01.2016 până în 30.06 a.c. clubul a semnat o colaborare cu Marian Trăiculescu, numit manager general, acesta are mână liberă în ceea ce privește echipa de Liga a IV-a. Obiectivul e salvarea de la retrogradare iar antrenor a fost numit Narcis Petre, care e și secund la Becicherecu Mic. În lot se află 20 de jucători, mulți tineri, care au nevoie de pregătire. Ei vor hotărî de ce jucători mai e nevoie”, a precizat Constantin Nedela. Președintele executiv e foarte optimist că echipa se va salva de la retrogradare. Trăiculescu a mai activat ca și conducător la fosta Flacăra Făget, echipă care însă s-a distrus când era bine poziționată în Divizia C.

”La fete stăm bine sportiv”, a adăugat Nedela despre formația feminină. Aceasta e pe drumul cel bun pentru o revenire în ”elită”. Sunt pe locul 1 în Liga I, seria vestică (eșalonul secund), cu 6 puncte avans față de locul 2, Olimpia 2 Cluj. CFR are și mai multe grupe de copii și juniori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.