Şoferii ar putea plăti taxă de autostradă dacă vor circula pe tronsoanele...

Şoferii ar putea plăti taxă de autostradă dacă vor circula pe tronsoanele din vestul ţării. Cât vor trebui să scoată din buzunar

0
DISTRIBUIȚI

autostrada6

Dacă vor dori să circule pe autostrăzile A1 şi A2, şoferii vor fi obligaţi să plătească o taxă. Potrivit Capital, oficiali ai Ministerului Transporturilor împreună cu cei ai CNADNR pregătesc sistemul de taxare al autostrăzilor din ţara noastră. Prin urmare, şoferii ar urma să scoată din buzunar minim 1,75 de euro pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi pe autostrăzile realizate din bani publici sau europeni. Cel mai probabil nu vor scăpa de aceste taxe nici şoferii care circulă pe tronsoanele de autostradă ale A1 din vestul ţării.

Potrivit statisticilor, românii au plătit, de la 1 aprilie 2014 şi până în prezent, aproximativ 1,5 miliarde de euro pentru drumuri şi autostrăzi.


Banii au fost colectaţi din rovinietă şi acciza de 7eurocenţi/litru de carburant. Cu toate acestea, reprezentanţii statului sunt hotărâţi să introducă şi noua taxă. Prima autostradă din România pentru care şoferii vor fi taxaţi este A1, Bucureşti-Piteşti, însă taxa se va aplica doar după ce şoseaua cu o lungime de aproximativ 110 km va suporta reparaţii capitale.

Următoarea autostradă pentru care şoferii vor plăti o taxă este Bucureşti-Constanţa, care va fi introdusă din vara anului 2018, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Reparațiile capitale pentru cele două autostrăzi sunt estimate la circa 200 milioane de euro. În ultimii doi ani, în România au fost inauguraţi doar 120 de kilometri de autostradă, 22 de km fiind închişi pentru reparaţii la nici un an de la tăierea panglicii.

Potrivit tratatului de aderare la Uniunea Europeană, rovinieta poate fi păstrată doar până la taxarea autostrăzilor. Rămâne de văzut cum vor fi aplicate noile taxe pe autostrăzile din ţara noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.