Asociație de protecție a animalelor, după ce Primăria Timișoara a anunțat că...

Asociație de protecție a animalelor, după ce Primăria Timișoara a anunțat că dă liber la UCIDEREA câinilor din adăpost: „Eutanasierea e ilegală”. Cu ce amenință

3
DISTRIBUIȚI

caine danyflor

Scandal la Timișoara, după ce primăria a anunțat că va începe eutanasierea câinilor fără stăpân din adăpostul Danyflor. Zeci de timișoreni au anunțat că vor protesta în fața sediului muncipalității, în această săptămână, iar astăzi, o asociație pentru protecția animalelor amenință Primăria Timișoara că riscă un proces. Asta pentru că „eutanasierea animalelor din adăpost este ilegală”. Potrivit reprezentanților Asociației Pet Hope, după ce a aflat de intenția Primăriei Timișoara de a ucide câinii din adăpost, Federația Națională pentru Protecția Animalelor a notificat municipalitatea printr-o adresă în care explică imposibilitatea legală de efectuare a eutanasiei animalelor fără stăpân.

„Normele metodologice care reglementează procedura eutanasiei au fost atacate în faţa instanţelor de judecată de mai multe organizaţii de profil, nu doar de Vier Pfoten, așa cum rezultă din declarațiile oficialilor Primăriei Timișoara.


Organizaţiile au solicitat nu numai suspendarea acestor norme, dar şi anularea lor. Urmare a proceselor demarate, trei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad au pronunţat sentinţe contradictorii care se află acum pe rolul ICCJ. Până la momentul la care ICCJ va tranşa în mod definitiv situaţia legală a acestor norme, eutanasia rămâne ilegală. Procedura de eutanasiere prevăzută de norme este un tot unitar, ori atâta timp cât bazele ei sunt suspendate, ea nu poate fi aplicată. Rămâne ca ICCJ să decidă în ce măsură eutanasierea este legală sau nu, iar orice decizie contrară şi prealabilă acestui moment nu are niciun suport legal”, transmite Asociația Pet Hope.

Reprezentanții ONG-ului timișorean vin și cu soluții pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. „Dorim să ajutăm primăria pentru că astfel ajutăm comunitatea și animalele. Pet Hope Timișoara oferă primăriei posibilitatea de a steriliza gratuit toate animalele din adăpost care au potențiali adoptatori. Înainte de darea în adopție, societatea de ecarisaj are obligația de a steriliza animalele care vor merge la adoptator, iar această intervenție se face pe banii primăriei, din bugetul local. Noi vrem să scutim primăria de aceste cheltuieli. Eutanasierea animalelor este o falsă soluție, o metodă de management greșită, care a costat prea mult acest oraș. În timp ce Primăria face planuri cum să ucidă animale, noi ne preocupăm să sterilizăm acele animale ale căror pui ar fi ajuns la ecarisaj”, spune Alina Văcaru, președintele Asociației Pet Hope Timișoara.

3 COMENTARII

  1. Primarul robu ( nu merita majuscula ) m-a blocat pe facebook asa ca va rog pe dumneavoastra, cetateni ai Timisoarei sa ii transmiteti mesajul meu. Multumesc anticipat!
    Musiu primar nu te persecuta nimeni pe motive politice desi stim ca prin masura asta TU ti-ai inceput neoficial campania electorala sperand ca ai in oras mai multi care urasc cainii decat cei care ii iubesc. Stim foarte bine ca atunci cand contractul hingherilor Danyflor a expirat tu ai avut sansa sa schimbi orasul tau intr-o citadela civilizata care sa faca cinste Banatului, dar banii furati impreuna cu hingherii din bugetul Timisoarei ti-au placut mai mult si ai ales sa le mai dai un contract.
    Stim de asemenea ca:
    ● Timisoara a cheltuit in perioada 2006-2010 , 1, 139 MILIOANE EURO pentru ‘rezolvarea problemei’ prin uciderea a zeci de mii de caini….Dar „problema” inca exista pentru ca TU PRIMARE impreuna cu hingherii tai vreti sa furati aceeasi sume exorbitante si sa va petreceti concediile in tari straine!
    ● De atunci pana in prezent Primaria Timisoara a depus in conturile firmei de hingheri 16.000-17.000 de euro LUNAR!!!! La o simpla ‘vizita’ in lagarul de exterminare Danyflor se poate observa cu ochiul liber ca :
    • cainii nu primesc mancare
    • cainii nu primesc nici macar apa!!!!
    • cainii nu sunt sterilizati si sunt pusi la gramada masculi si femele, multe femele au fatat in adapost, puii au murit desigur neavand nici o sansa la viata
    • medicamentele pe care Danyflor le au in asa-zisa ‘clinica’ care e de fapt un laborator de tortura, erau TOATE expirate!!!!!
    • cainii bolnavi sunt pusi la gramada cu cei sanatosi pentru a ii imbolnavi si pe acestia, pe principiul „cu cat mor mai repede cu atât mai bine, prindem alti nefericiti de pe strada, mai furam niste bani de la buget”
    Primare nu ai avut nici o intentie, niciodata, sa opresti afacerile cu moarte! Organizatiile ti-au cerut de nenumarate ori O CAMPANIE GENERALIZATA DE STERILIZARE, ATAT PENTRU CAINII FARA STAPAN DAR SI PENTRU CEI CU STAPAN…..SI TU AI REFUZAT DE FIECARE DATA!

Dă-i un răspuns lui Zero Maidanezi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.