Pesedistul şef Liviu Dragnea şi primarul liberal Nicolae Robu au ceva în comun – ura faţă de cei care nu le cântă-n strună. Şi în special faţă de jurnalişti. Dragnea a pregătit legea defăimării, cu o serie de prevederi dubioase care oricând pot să facă din orice jurnalist incomod o ţintă pentru milionarii de carton ai ţării. Colegul său de partid, Valeriu Zgonea a avut, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor o explicaţie de neuitat pentru a salva aberaţia şefului „ este importantă pentru România şi este unică în spaţiul european”. Probabil că va creşte PIB-ul şi se vor face autostrăzile singure peste noapte. O lege aberantă care dovedeşte, încă o dată, că PSD nu se va reforma cu adevărat până nu vor dispărea aceşti inşi cu apucături staliniste.
Degeaba mai apare câte un consilier proaspăt la minte dacă şeful este unul cu mentalitatea lui Dragnea.
Mai practic, Robu a trecut la atac direct, spurcând ziariştii incomozi în toate felurile, cerându-le explicaţii la fel de comunistoide ca prevederile legii lui Dragnea. Să nu uităm că Robu este liberal în declaraţii, adică apărător al libertăţii de exprimare şi de gândire. Teoretic. Practic, nu există între cei doi nicio diferenţă fundamentală. Sunt fraţi de cruce în mentalitate. Culoarea carnetului de partid nu contează, ci îi uneşte ura faţă de cei care-şi permit, sub o formă sau alta să-i conteste. Şi dacă sunt liberalii atât de mari apărători ai libertăţii de exprimare aştept o reacţie şi la atacurile suburbane ale vicepreşedintelui PNL la nivel naţional şi copreşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, la adresa jurnaliştilor. Nu de altceva, dar nu cred că trebuie să promovezi o lege a defăimării ca să te numeri printre cei care urăsc libertatea celor care îți spun că ești corupt sau mincinos, ci este suficient să acționezi în acest sens.