Melomanii timişoreni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la o nouă întâlnire sonoră cu Adi Bărar Band, evenimentul urmând să se desfăşoare sâmbătă 6 februarie, de la ora 22, la The Note Pub. Trupa compusă din Adi Bărar, Cristi Raţiu şi Kombel Cramba le va oferi celor prezenţi un amestec de blues, rythm & blues, funk şi rock. Am înfiinţat acest grup în anul 2009 din dorinţa de a ma reîntoarce la rădăcinile stilului care a pus baza dezvoltării mele ca artist, fiind astfel un proiect de suflet. Facem chestia asta din hobby. Eu încerc să suplinesc şi rolul de solist vocal, pe lângă cel de chitarist. Chiar dacă unii spun că blues-ul este un gen de nişă, mort, mie nu mi se pare aşa. Dovada concretă o avem la concertele noastre, unde vine multă lume. Îmi face o deosebită plăcere să cânt în cluburi, mai ales după spectacole tumultoase cu efecete pirotehnice şi gălăgie multă.
E atât de bine să stai aproape de public. Eu consider că blues-ul e la baza tuturor muzicilor, inclusiv a rock-ului. Aleg piese care îmi plac în mod deosebit, dar şi care le pot cânta. Nu toate piesele se pot cânta. Asta e una din marile probleme la trupele de cover-uri. Unele din ele au armonii discutabile. Desigur, sunt şi trupe de cover-uri de apreciat dar şi altele care nu ştiu să-şi facă repertoriul. Încerc să aleg piesele care îmi plac şi care cred că mi se potrivesc. Încerc să le reorchestrez în formula de trio şi să le interpretăm cât mai bine“, spune Adi Bărar. Împreună cu acest proiect, timişorenii au susţinut o serie de concerte în întreaga ţară, printre acestea numărându-se cel de la sfârşitul săptămânii trecute în clubul Nobilis din Constanţa, sau recitalul susţinut în vara anului trecut în celebrul Hard Rock Cafe din Bucureşti. Biletele pentru concertul de sâmbătă susţinut de Adi Bărar Band costă 25 lei.