Ziua Roşiei Montane se sărbătoreşte cu documentare, discuţii şi party, la Timişoara

Ziua Roşiei Montane se sărbătoreşte cu documentare, discuţii şi party, la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

rosiamontana

Sâmbătă, 6 februarie, de la ora 19, la cafeneaua Reciproc din Timişoara se va sărbători Ziua Roşiei Montane, în cadrul unui eveniment care va avea parte de proiecţii de documentare, discuţii libere, concert şi party. „Vă invităm alături de noi, pe 6 februarie, pentru a sărbători cei 1885 de ani de existență ai localității și pentru a găsi împreună soluții de dezvoltare pe termen lung a Roșiei Montane. După 16 ani de luptă, sărbătorim Roșia Montană privind spre viitor.


Uniți, am apărat-o de la distrugerea preconizată de proiectul minier al RMGC. Acum trebuie să solicităm la fel de ferm schimbarea atitudinii autorităților!“, spun organizatorii evenimentului. De la ora 19, la faţa locului vor fi proiectate o serie de mini-documentare despre patrimoniul material și imaterial al Roșiei Montane, iar de la ora 20:30 vor avea loc discuţii libere având ca puncte de plecare situaţia actuală a Roşiei Montane, ce presupune declararea ca sit istoric de categoria A?, introducerea Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO ca impuls esențial pentru dezvoltarea zonei şi orientarea politicilor locale către accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru protecția patrimoniului şi mediului, organizarea infrastructurii şi dezvoltarea antreprenoriatului local în agricultură, turism şi mici întreprinderi. De la ora 21. 30 se va discuta despre ce se întamplă în momentul de faţă la Certej împreună cu invitaţi speciali din localitate. De la ora 22.30 la faţa locului va avea loc un concert cu Rythm & Poetry, iar de la ora 23.30 party cu dj KuKy. La faţa locului se vor putea cumpăra produse de lână tricotate sub marca “Made in Rosia Montana” de la standul special amenajat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.