Timișoara, legată pe calea aerului de alte două mari orașe ale țării....

Timișoara, legată pe calea aerului de alte două mari orașe ale țării. Ce curse noi apar din acest an

1
DISTRIBUIȚI

BLUE-AIR

Timișoara devine un nod aerian tot mai important pe harta României. Până acum, ca să zboare la Iași, bănățenii aveau două opțiuni: fie să ia avionul din Budapesta, fie să zboare cu escală în București. Începând cu luna octombrie a anului curent, Timişoara va fi legată aerian de două oraşe importante din România, Cluj-Napoca şi Iaşi. Cursele vor fi operate zilnic de către compania aeriană Blue Air.

Conform programului anunțat de Blue Air, avioanele vor zbura luni, miercuri, vineri și duminică astfel: ora 7.00 Iași – Timișoara, 8.40 Timișoara – Cluj și 9.50 Cluj – Iași.


În zilele de marți, joi și sâmbătă avioanele vor zbura de la 7.00 pe direcția Iași – Cluj, 8.25 Cluj – Timișoara și 9.35 Timișoara – Iași.

„Suntem bucuroşi că Timişoara va avea legături aeriene cu oraşele Cluj-Napoca şi Iaşi, astfel, mărinduse numărul destinaţiilor pentru potenţialii pasageri din această zonă. Considerăm benefice aceste legături şi pentru faptul că pot veni mai mulţi turişti în Timişoara şi în zona de vest a ţării. Aşa cum ne-am propus, începutul anului 2016 a dat startul deschiderii de noi destinaţii şi noi parteneriate cu companii aeriene. Avem convingerea că vom anunţa şi alte noutăţi plăcute pe perioada rămasă din acest an”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui george Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.