Arhiepiscopia Timişoarei se APĂRĂ pe tema aruncării la gunoi a treptelor de...

Arhiepiscopia Timişoarei se APĂRĂ pe tema aruncării la gunoi a treptelor de la Catedrala Mitropolitană. Vezi ce susțin cu piatra pe care a fost vărsat sângele eroilor

0
DISTRIBUIȚI

008

Arhiepiscopia Timişoarei a emis astăzi un comunicat de presă prin care face mai multe clarificări legate de subiectul găsirii treptelor de la Catedrala Mitropolitană la o groapă de gunoi din Şag. Schimbarea treptelor s-a făcut în anul 2013 la iniţiativa Mitropoliei Banatului şi cu suport financiar de la Consiliul Local Timişoara.

„Treptele din mozaic turnat ale catedralei mitropolitane din Timișoara, ajunse într-o stare avansată de degradare, au fost înlocuite, în anul 2013, cu trepte masive din piatră naturală de andezit brut.


Din respect și din recunoștință față de jertfa eroilor martiri împușcați de forțele represive ale regimului comunist în decembrie 1989, vechile trepte, stropite cu sângele acestora, au fost dăruite asociațiilor de revoluționari din Timișoara și Asociației „Memorialul Revoluției“ din orașul nostru, unde sunt păstrate și astăzi. De asemenea, mai multe trepte au fost depuse în muzeul catedralei mitropolitane, unde pot fi văzute de către toți vizitatorii. Întrucât cantitatea de trepte rezultată în urma lucrărilor de reabilitare a fost foarte mare, s-a hotărât să fie păstrate în grădina mănăstirii Timișeni Șag și nu „la groapa de gunoi“ aflată lângă pădurea așezământului monahal. La începutul anului 2016, Centrul eparhial și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara au hotărât ca, din treptele păstrate în grădina mănăstirii Timișeni Șag, să fie ridicat în parcul catedralei un monument, spre cinstirea martirilor Revoluției din Timișoara. Proiectul acestui monument, realizat de către un arhitect timișorean, va fi depus pentru obținerea cuvenitelor aprobări, apoi, o comisie formată din reprezentanții Centrului eparhial, ai Primăriei Timișoara și ai revoluționarilor, va hotărî amplasamentul”, a transmis Arhiepisscopia Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.