În Săptămâna Patimilor, care precede răstignirea lui Iisus Hristos, Vinerea Mare este cea mai tristă zi a creştinilor. Este ziua în care, după ce fusese purtat de la Ana la Caiafa, adus în faţa lui Pilat şi sortit morţii de mulţime pentru a-l elibera pe tâlharul Baraba, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce.
Batjocorit, silit să poarte pe cap o cunună de spini după ce fariseii susţinuseră că şi-ar fi spus „regele iudeilor”, Iisus a urcat drumul Golgotei, fiind crucificat în vârful dealului.
Jertfa sa a fost ultima şi suprema Sa învăţătură, aceea de a-ţi iubi duşmanii, căci în timp ce piroanele îl sfîşiau şi sângele i se scurgea din trup, El rostea, plin de iubire: „Iartă-i Doamne, ca nu ştiu ce fac” şi promitea oamenilor viaţa veşnică.
Hristos a înviat!
Săptămâna durerii şi întristării ia sfârşit în sfânta noapte în care, când se lumina spre ziuă, s-a coborât îngerul Domnului din cer, a răsturnat lespedea de pe mormânt şi „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”. Duminica Învierii este zi de sfântă bucurie pentru întreaga creştinătate, ziua care deschide pentru toţi credincioşii porţile raiului şi întăreşte credinţa în nemurirea omului. „Christos a înviat din morţi, făcându-se începătura învierii celor adormiţi… Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”, spune Sfântul Apostol Pavel despre minunea Învierii.
De atunci, duminica a devenit zi de sărbătoare, şi de două milenii în fiecare duminică se săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, prin care Învierea e mărturisită întregii lumi. Învierea este şi ziua iertării, ziua dezlegării misterului existenţei umane, căci aşa cum spunea Apostolul Pavel, dacă a înviat Hristos, vor învia şi morţii. Minunea Învierii şi nemuririi omului este esenţa fundamentală a religiei creştine, speranţa care ne îndeamnă să luăm aminte la cuvintele evangheliştilor, pentru a ne găsi în viaţă drumul cel drept.
