Trupa de dans modern Reflex aniversează 45 de ani de existenţă. Vezi...

Trupa de dans modern Reflex aniversează 45 de ani de existenţă. Vezi unde va avea loc evenimentul

1
DISTRIBUIȚI
Trupa de dans modern Reflex
Trupa de dans modern Reflex

Trupa de dans modern Reflex, cea mai veche formație de acest gen din țară, cu o activitate continuă din anul 1971 până în prezent în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara sărbătoreşte sâmbătă, 21 mai, 45 de ani de activitate.

În prezent, ansamblul Reflex are un repertoriu de peste 60 de spectacole din următoarele genuri coregrafice: clasic, contemporan, modern, show-revue, sportive, jazz-balet, majorete, dansuri medievale şi baroce. Ansamblul a participat la toate edițiile Festivalului Național Studențesc de Dans si, de-a lungul anilor, la spectacolele de gală cu prilejul schimburilor culturale între țari precum Bulgaria, China si Cehoslovacia, alături de formatii si soliști consacraţi. A participat la festivaluri şi turnee artistice în Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Franţa, Grecia, Germania, Italia şi Portugalia, susţinând peste 1.200 de spectacole.

Talentul si perseverenţa dansatorilor, dăruirea şi profesionalismul coordonatorilor au fost răsplătite şi apreciate de către specialişti din domeniu precum si de către publicul numeros prezent la toate reprezentaţiile ansamblului, câştigând 6 trofee speciale, 180 locuri I – medalie aur, 22 locuri II – medalie argint, 8 locuri III – medalie de bronz.


De-a lungul celor 45 de ani, ansamblul a avut o activitate continuă sub conducerea maestrului coregraf Marcel Nicolae Botcheller.

“Sâmbătă seara veţi urmări o călătorie muzical-coregrafică pe meridianele dansului şi o retrospectivă de la începuturile dansului de scenă şi până în prezent. Vă aşteptăm cu selecţiuni din cele mai reprezentative momente ale actualilor interpreţi “Reflex-işti”, cu demonstraţia Veteranilor şi invitarea în spectacol a 8 cluburi şi şcoli de dans, a căror coregrafi au făcut parte din formaţia Reflex, făcând din pasiunea acelei perioade o carieră de succes” , spune maestrul coregraf.

Invitaţii acestui eveniment sunt trupe consacrate de dans modern din țara si străinatate,  cum ar fi: Elegance din Iași, Mibrobis din Sibiu, X-Trazy din Cluj Napoca, Europa Tanz din Germania, Vârșeț din Serbia, Magnum, Matrix, Rock Dance, Dance With Me, Chick, Școla de Balet și Dans Denisse, Mini Mini Reflex, alături de membrii actuali cât și veteranii trupei de dans Reflex. Pe parcursul evenimentului va evolua şi trupa de Music Hall din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, având-o ca solistă vocală pe Bianca Mihăescu.

“Prin acest spectacol aniversar dorim să punem în evidență valorile culturale locale şi să susținem Timișoara-Capitală Culturală Europeană, promovând dansul modern la nivel național şi internațional”, ne-a declarat Alina Lelescu din partea organizatorilor. Spectacolul care aniversează trupa de dans modern Reflex va avea loc în 21 mai, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.