ALEGERI LOCALE 2016 Toate informațiile și declarațiile importante le găsești aici UPDATE...

ALEGERI LOCALE 2016 Toate informațiile și declarațiile importante le găsești aici UPDATE 17 Prezența la vot la ora 21.00 în Timiș și Timișoara FOTO și VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
nicolae robu la vot alegeri (1) alegeri locale 2016
Alegeri locale 2016. Primarul Robu votează. Foto Adrian Pîclișan

Peste 600.000 de alegători din Timiș, cel mai mare județ ca suprafață al țării,  sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni.

Conform cifrelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă, în Timiş sunt un număr de 618.671 de alegători, plus 2.089 cetățeni UE cu drept de vot. Dintre aceștia, doar în Timișoara se află peste 285.000 de cetățeni cu drept de vot. Timișul și Timișoara au fost, însă, întodeauna, în „coada” clasamentului în ceea ce privește prezența la vot, fiind sub media națională la toate scrutinurile din ultimii ani, indiferent că a fost vorba de alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale.

În tot județul au fost distribuite peste 2 milioane de buletine de vot (682.000 pentru primari, 682.000 buletine pentru consilii locale şi 682.820 buletine de vot pentru consilieri judeţeni), în 596 de secții de votare, dintre care 207 în Timișoara.

Rămâneți pe PRESSALERT.ro pentru știri despre modul în care decurge această zi importantă din viața comunității.

UPDATE 1 Util: nu lăsați votul pe ultimele ore pentru că, spre deosebire de anii trecuţi, toţi oamenii care se prezintă la urne vor fi verificaţi într-o bază de date electronică pentru a se depista dacă au mai votat sau nu la acelaşi scrutin. Scanarea indică și celor din secția de votare pe ce poziției vă pot găsi pe lista electorală. Dat fiind faptul că în fiecare secţie de vot există doar un singur astfel de operator, este posibil ca la secţiile de vot să se formeze cozi.

UPDATE 2 Primarul Nicolae Robu s-a prezentat la vot la ora 9.00, la Școala Generală nr. 30 din zona Soarelui, însoțit de fiică, fiu, noră și soție. Fiul edilului, care seamănă destul de mult cu tatăl, este mai grizonat decât primarul Timișoarei.

Înainte de a introduce buletinul de vot în urnă, Robu le-a sesizat celor din secție faptul că numărul ștampilei nu se vede din lipsă de tuș. A dorit să aplice din nou ștampila, dar reprezentanții secției de votare i-au spus că nu este nevoie. După vot, edilul în exercițiu a declarat că „la județ am votat pentru a da o șansă Timișului de a se dezvolta pe coordonatele sale importante”. Primarul a pus prezența slabă la vot pe seama „scârbei” față de partidele politice și pe seama lipsei spiritului civic.

UPDATE 3 Traian Stancu, propunerea ALDE pentru conducerea CJ Timiș, s-a prezentat la vot la ora 9.25, la Școala Generală nr. 7 de pe strada Ion Ionescu de la Brad, însoțit de staff-ul partidului, inclusiv de candidatul la Primăria Timișoara, Ilare Bordeașu. După ce i s-a scanat buletinul și a votat, un membru al comisiei a șinut morțiș să-i indice urna în care să introducă fiecare buletin de vot. Înainte de a ieși din secție, Stancu a avertizat-o pe președinta de secție, pentru că alegătorul trebuie să lase buletinul la intrare, iar membrii comisiei s-ar putea încurca. Candidatul a declarat la ieșire că „am votat pentru creșterea influenței cetățeanului în decizia autorităților locale și, ca să nu mai ocolesc, pentru descentralizare și să începem regionalizare”.

traian stancu la vot alegeri alde
Traian Stancu votează

UPDATE 4 Sorin Grindeanu, candidat PSD pentru CJ Timiș, a venit singur la vot, la secția de pe strada Amforei. După ce a introdus buletinele în urne, acesta a declarat că „am votat spre viitor, pentru că am votat oameni, nu am votat roboți, nu am votat persoane care sunt mai îndrăgostite de ele decât de orașul sau județul pe care trebuie să le conducă. Am votat pentru județ, am votat oameni”.

UPDATE 5 Ca de obicei, Timișul are una dintre cele mai scăzute prezențe la vot. În primele 3 ore de la deschiderea urnelor au fost în secții 5,84% dintre cetățenii cu drept de vot, o prezență mai slabă fiind înregistrată doar în Harghita. Media națională la ora 10.0 a fost de 7,83%.

UPDATE 6 Candidatul PMP la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu, și-a dat întâlnire cu candidații de pe lista de consilieri să voteze, la ora 10.30, la secția 117 de la Școala Generală nr.30, unde la ora 9.00 a votat și Nicolae Robu.

marius dugulescu pmp alegeri vot (5)
Candidații PMP așteaptă să voteze. Foto: Petre Nicoară

Surpriza a venit în momentul în care președintele secției de votare i-a anunțat că nu pot vota deoarece nu au domiciliul în zona respectivă. Dugulescu a susținut că poate vota deoarece legea prevede că un candidat poate vota la orice secție unde poate fi ales. Președintele secției de votare a negat acest lucru. De mai bine de 40 de minute, Dugulescu și staff-ul său au așteptat rezolvarea situației în fața secției.

În cele din urmă, Marius Dugulescu s-a dus să voteze la secția unde este arondat.

UPDATE 7 „Am votat cu gândul la copiii mei, cu gândul la tot ceea ce înseamnă acest județ și am votat cu speranța că Timișul va fi ceea ce îmi doresc eu să fie demult, unde brand nu național, ci unul internațional. Îmi doresc foarte mult ca orice om care va ajunge în timiș, indiferent că este român sau străin, când va pleca să povestească la el acasă că acolo în Timiș oamenii trăiesc bine. Îmi doresc ca peste patru ani acest județ să aibă o populație mai numeroasă, pentru că foarte mulți s-au mutat aici, pentru că lucrurile merg bine aici”, a spus Alin Popoviciu, propunerea PNL pentru conducerea CJ Timiș.

UPDATE 8 Florin Bîrsășteanu, candidatul PSD la Primăria Timișoara, s-a declarat emoționat la ieșirea de la vot.


„După aproape trei luni de muncă suntem în ziua votului. Încercăm să concluzionăm, am o stare care mă marchează extrem de mult, sunt foarte emoționat, e un moment extrem de important pentru mine. Am votat cu speranța într-o Timișoară mai frumoasă, mai curată, mai prietenoasă cu cetățenii, cu dorința de a descătușa energiile creatoare ale orașului, de a stimula implicarea cetățenilor, de a le fi tuturor un pic mai bine”, a spus Bîrsășteanu.

UPDATE 9 La miezul zilei, după 5 ore de la deschiderea secțiilor de votare, prezența la vot în Timișoara este foarte scăzută: 7,7%, adică 21.973 de persoane, conform statisticii Biroului Electoral Central. Tot la ora 12.00, prezența pe județul Timiș era de 11.8%, venind la urne 73,996 de votanți. Media națională era de 17%.

UPDATE 10 În satul timișean Crivobara, care aparține de comuna Secaș, prezența la vot la ora 12.30 era de… 158%. Pe listele permanente ale satului sunt 67 de alegători, iar 27 dintre aceștia au votat până acum. Pe lista suplimentară (pe baza vizei de flotant), însă, și-au exprimat votul nu mai puțin de 79 de persoane. Și în localitatea Secaș au votat până acum 70 de persoane pe lista suplimentară, față de 83 de pe lista permanentă. Petre Ghinea, membru BEJ, spune că „în opinia mea, nu e nicio problemă, altfel am fi fost sesizați. până acum nu ne-a spus nimnei nimic legat de Crivobara. Pesemne că se întrunesc condițiile. Acolo decide șeful secției de vot și cel al biroului electoral de circumscripție, în primă fază”.

UPDATE 11 Roxana Iliescu, propunerea PMP pentru șefia Consiliului Județean Timiș, a votat puțin după ora 12.00. „Am votat pentru oameni noi în administrație”, a spus Iliescu la ieșirea de la urne.

UPDATE 12 Adrian Orza, candidat independent la Primăria Timișoara, a votat la ora 12.00, la Școala Generală Nr. 25.

La ieșirea din secția de votare, Adrian Orza a declarat că „am votat pentru Timișoara, în sensul că este mai importantă ea decât o persoană, sunt importanți toți oamenii ei și am votat pentru un județ Timiș în progres, care să se dezvolte și să-și merite numele de cel mai dezvoltat județ din România, având în vedere poziția lui și resursele pe care le are”.

adrian orza vot alegeri

UPDATE 13 Un cetățean din Deta a primit cinci buletine de vot, în loc de trei, de la o membră a comisiei. Incidentul s-a petrecut la ora 8.35, la Secția 252, din Deta. Bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost oprit după ce a reușit să introducă în urnă primul din cele 5 buletine de vot. Restul buletinelor de vot i-au fost anulate. Până al lămurirea situației, procesul electoral a fost oprit, 25 de minute. Reprezentanții IPJ Timiș anunță că au extins cercetările în cazul incidentului de la Deta.

De asemenea, unii membri ai secțiilor de votare din Timișoara pun oamenii pe drumuri. Un bătrân în vârstă de aproximativ 80 ani a fost trimis la sediul BEJ din Prefectura Timiș, pentru că soția sa nu apărea pe lista alegătorilor asta deși „locuim de când ne știm acolo”. Reprezentanții BEJ i-au transmis că soția acestuia poate vota pe liste suplimentare dacă face dovada că locuiește în zonă.

UPDATE 14 Candidații UNPR la Primăria Timișoara, respectiv CJ Timiș, Ion Răducanu și Titu Bojin, au mers la vot împreună.

UPDATE 14 La ora 14.00, adică la jumătatea perioadei de vot care se întinde între ora 7.00 și ora 21.00, în județul Timiș și-au exprimat opțiunile electorale 115.314 alegători, adică 18,5% dintre cetățenii cu drept de vot. În Timișoara au fost la urne, până la ora 14.00, 35.135 de oameni dintre cei 285.512 care au dreptul să facă acest lucru, adică o prezență de 12,3%. În Lugoj prezența la vot era de 17,3% la aceeași oră.

UPDATE 15 În trei localități din județul Timiș, prezența la vot a fost, la ora 15.00, de peste 130%. Asta datorită faptului că mulți dintre alegători au votat pe listele suplimentare cu viza de flotant. Pe primul loc în topul prezenței se află localitatea timișeană Crivobara, unde prezența este de 197% – 37 alegători de pe listele permanente, plus alți 95 au votat pe listele suplimentare. De asemenea, în localitatea Dobrești, prezența la urne este de 165% – 18 alegători fiind pe listele permanente și 39 au votat pe cele suplimentare. Și la Lăpușnic prezența la vot este de 137%, 22 de alegători au votat pe listele permanente și 26 pe cele suplimentare. Prezență de peste 70% s-a înregistrat și în localitățile Bara și Secaș.

UPDATE 16 Cu trei ore înainte de închiderea secțiilor de votare, în Timiș se înregistrează o prezență la vot de 34%, cea mai scăzută dintre județele țării. Doar capitala depășește acest record negativ, în București prezența la urne, în jurul orei 18.00, fiind de 26% dintre cetățenii cu drept de vot.

În Timișoara, la ora 18.00, prezența la vot abia atinsese 22%.

UPDATE 17 Prezența la vot până la ora 21.00, la închiderea secțiilor, a fost de 40,75% din cetățenii cu drept de vot pentru județul Timiș, în timp ce în Timișoara prezența a fost mult mai scăzută, de 28,3%.

UPDATE Titu Bojin spune că primarul de la Remetea Mare este tot Ilie Gulobov – PSD. „L-am susţinut chiar dacă este de la PSD, mă bucur pentru el că a reuşit să obţină voturile necesare”, a precizat Titu Bojin. Conform UNPR-iștilor, candidatul partidului, Pop Simion, a obținut victoria în comuna Secaș, unde în satul Crivobara prezența la vot a ajuns la 226.87%, iar din totalul de 152 de votanți 107 au fost pe lista suplimentară a celor cu flotant.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.