Familie de evazioniști, trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă...

Familie de evazioniști, trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Ce condamnări au deja de ispășit

1
DISTRIBUIȚI

6sotii-puicaDoi soți care au păgubit statul cu aproape 2 milioane de lei au fost trimiși în judecată de instanța timișoreană.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaţilor Valentin Ioan, 32, și Elena Puica, 31 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat că, în calitate de administratori ai SC O.F.C. SRL, în perioada septembrie 2010 – decembrie 2011 au livrat produse alimentare către alte două SRL-uri, fără a evidenţia în totalitate în documentele contabile sau alte documente legale aceste operaţiuni comerciale. Este vorba de nu mai puțin de 89 de acte materiale de executare şi astfel au cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 1.936.167,94 de lei.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Anul trecut, aceiași soți au fost prinși în august, la Belfast, în Irlanda, unde se ascundeau de 2 ani, de Interpol.


Soţii evazionişti ei fuseseră condamnați de instanța arădeană la câte cinci ani de închisoare, într-un dosar de evaziune fiscală în care judecătorul a dispus ca cei doi soți să plătească către ANAF peste 2.700.000 de lei, „sumă ce se va actualiza cu majorările, dobânzile şi penalităţile legale aferente, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la plata efectivă a prejudiciului”. De asemenea, cei doi au mai primit, în 2014, anul trecut câte 6, respectiv 7 ani de închisoare cu executare, pentru alte fapte de evaziune fiscală, iar cu un an mai devreme, tot pentru evaziune, bărbatul a primit o condamnare cu executare de 4 ani.

Soţii Puica făceau evaziune fiscală de tip missing trader. Cumpărau cantităţi mari de mărfuri în termen scurt din spaţiul intracomunitar prin societăţi comerciale fantomă ai căror reprezentanţi dispăreau ulterior. Achizițiile nu le-au înregistrat în actele contabile, cauzând diverse prejudicii băneşti bugetului de stat. planul lor a fost desăvârșit: au înființat mai multe societăţi comerciale având administratori persoane insolvabile, cu nevoi financiare şi cu un grad de instrucţie precar (6-8 clase) care să nu le permită înţelegerea fenomenului evazionist.

Sursa foto: aradon.ro

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui dupa Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.