Patronul de la „Îngerii Galbeni” urmărit penal pentru corupție sexuală. Ce spune...

Patronul de la „Îngerii Galbeni” urmărit penal pentru corupție sexuală. Ce spune probatoriul procurorilor că ar fi încercat să facă cu trei fetițe UPDATE 2 Ce au decis magistrații

1
DISTRIBUIȚI

razvan nedelcu catuse

Răzvan Nedelcu, dus la audieri. Foto: Adrian Pîclișan

Noi probleme pentru patronul de la Îngerii Galbeni, firmă care a dat bătăi de cap multor șoferi timișoreni. Marți, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Nedelcu Răzvan Sorin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie sexuală; agresiune sexuală (două infracţiuni); participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Inculpatul urmează a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, 21 iunie 2016, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
”Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale au rezultat că  în 11.08.2011 şi 16.12.2011, inculpatul Nedelcu Răzvan Sorin, însoţit de o persoană de sex feminin, le-ar fi abordat pe raza municipiului Timişoara, respectiv pe raza municipiului Arad, pe minorele D.A.-N.


(în vârstă de 10 ani), C.D.-A. (în vârstă de 9 ani) şi V.A.-A. (în vârstă de 11 ani), pretextând că sunt medici, asupra cărora ar fi exercitat acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate de a-şi exprima voinţa, în scopul producerii de materiale pornografice. Totodată, în data de 16.12.2011, pe raza municipiului Arad, inculpatul ar fi determinat-o, cu intenţie, pe minora C.D.-A. să săvârşească acte de natură sexuală faţă de minora V.A.-A., tot în scopul producerii de materiale pornografice”, transmite Gordana Bogosov, purtătoarea de cuvânt a Parchetului.

UPDATE „Nu este nimic adevărat, sub nicio formă. Nu știu ce au găsit la mine în calculator. Probele au fost desigilate la o lună după ce au fost ridicate, apoi lăsate la BCCO. Nu mă ascund, întotdeauna mi-am arătat fața, dovadă că nu am nimic de ascuns”, a spus Răzvan Nedelcu, adus în cătușe la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiș.

Nedelcu a negat și că ar fi pus un angajat al firmei sale să spargă Secția 4 Poliție ca să scape de probe sau că l-ar fi pus pe același angajat, Bogdan Nueleanu, să distrugă o mașină pentru banii de asigurare.

UPDATE 2 Magistrații au decis că Răzvan Nedelcu poate să meargă acasă, însă va fi sub control judiciar timp de 60 de zile.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui slim Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.