DNA a finalizat ancheta în dosarul șpăgarilor de la APIA. Cum au...

DNA a finalizat ancheta în dosarul șpăgarilor de la APIA. Cum au pus presiune pe un fermier ca să ”cotizeze”

0
DISTRIBUIȚI

romanu ion apia02_resize

DNA Timișoara i-a trimis în judecată pe Ioan Romînu, consilier superior cu atribuții de control din cadrul A.P.I.A. Centrul Județean Timiș – Centrul Local Recaș, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită a unei infracțiuni de trafic de influență și pe Popescu Silviu, consilier debutant îla acelați centru, pentru trafic de influență. 

Procurorii au stabilit că ”în perioada aprilie – iulie 2016, inculpatul Romînu Ioan, în calitatea menționată mai sus, cu ocazia controlului și aprobării dosarului unui fermier, a pretins de la fiul acestuia (denunțător în cauză), cu titlu de mită, o sumă echivalentă cu jumătate din subvenția cuvenită pentru campania aferentă anului 2015, respectiv 22.500 lei. Ulterior după mai multe „negocieri” cu denunțătorul, inculpatul s-a „mulțumit” cu suma de 10.000 lei, pe care a primit-o efectiv la data de 28 iulie 2016, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Anterior, în cursul lunii mai 2016, în sediul A.P.I.A.


– Centrul Local Recaș, inculpatul Romînu Ioan a pretins și primit cu titlu de mită de la același denunțător suma de 700 lei pentru aprobarea dosarului aferent cererii de plată pentru subvențiile din campania 2016, astfel încât plata să se facă fără probleme. Din suma respectivă, consilierul superior a reținut suma de 100 lei, iar diferența de 600 lei a remis-o mai departe inculpatului Popescu Silviu Dorin, la care era în fapt repartizat dosarul fermierului”.

Fermierul a fost pus să ”cotizeze” în continuare, așa că ”în data de 12 iulie 2016, în sediul aceleiași instituții publice, inculpatul Romînu Ioan a pretins și primit de la același denunțător, cu titlu de folos necuvenit, suma de 2.500 lei, invocând faptul că acești bani au fost solicitați de un coleg de-al său pentru a aproba dosarul privind cererea de plată pentru subvenția din campania pe anul 2015”. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.