Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, este nemulţumit de modul cum se munceşte în instituţia pe care o conduce. Imediat după învestirea în funcţie, pesedistul a lansat un apel public către directorii de instituţii din subordinea CJ Timiş prin care le cerea să demisioneze dacă au probleme cu legea sau dacă au făcut campanie electorală pentru alegerile locale folosindu-se de funcţiile pe care le deţin.
Un alt motiv de nemulţumire a fost şi lipsa de interes pentru implementarea de proiecte europene.
CJ Timiş nu a implementat niciun proiect cu bani de la UE, reuşind „peformanţa” de a pierde circa 40.000.000 de euro. Pentru că niciun director nu a făcut pasul în faţă, dar şi pentru că din instituţie lipsesc direcţii cheie, Grindeanu a decis că este nevoie de o nouă organigramă.
Actul a fost elaborat şi trimis la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru a primi aviz, în luna august. Acum, la jumătatea lui septembrie, Grindeanu a explicat pentru presa locală că „trebuie să sosească avizul de la ANFP. Cred că noua organigramă va intra în dezbaterea comisiilor CJ săptămâna viitoare. Apoi va ajunge în plenul programat la finele lunii. Vom avea șase direcții. În subordinea mea, pentru că așa mi se pare normal, vor fi Direcția de Dezvoltare și cea de Control. Vicepreședintele Roxana Iliescu va coordona, în continuare, Instituția Arhitectului Șef și va prelua și nou înființata Direcție Tehnică. Vor fi în subordinea celuilalt vicepreședinte, Traian Stancu, Direcția Economică și Direcția de Patrimoniu”.