Ziua în care soarta Banatului s-a schimbat: 300 de ani de la...

Ziua în care soarta Banatului s-a schimbat: 300 de ani de la eliberarea Timișoarei de sub ocupația Imperiului Otoman FOTO

1
DISTRIBUIȚI
Statuie Eugeniu de Savoya la Viena
Statuie ecvestră la Viena, reprezentându-l pe Eugeniu de Savoya

Se împlinesc 300 de ani de când cetatea Timișoarei, aflată sub stăpânire otomană timp de 164 de ani, a fost cucerită de armatele habsburgice conduse de prințul Eugeniu de Savoya, instaurarea noii administrații habsburgice fiind un moment de cotitură, care a marcat începturile istoriei moderne ale orașului și a întregii provincii.

Luptele dintre imperii

În Evul Mediu au avut loc numroase confruntări militare în zona Banatului între armatele ţărilor creştine din Europa şi Imperiul Otoman. După ce acesta din urmă cucerise o bună parte din sud-estul Europei și Europa centrală, transformând-o în pașalâc, armatele otomane au reușit să ajungă, în 1683, până sub zidurile Vienei. Asediul a fost respins, dar a urmat un lung război, care s-a încheiat cu victoria Habsburgilor.

În 11 septembrie 1697, după 14 ani de lupte, prințul Eugeniu de Savoya, noul comandant al armatelor imperiale, a învins trupele sultanului Mustafa al II-lea în bătălia din apropierea localităţii Zenta. În zonele mlăştinoase ale Tisei, acestea au suferit cele mai mari pierderi umane. Victoria a fost decisivă pentru soarta primului război austro-turc, iar prin pacea de la Karlowitz, semnată în 26 ianuarie 1699, Casa de Habsburg ocupa o mare parte din Ungaria, părți din Slovenia și Croația și păstra Transilvania, în timp ce Banatul continua să rămână sub stăpânire otomană.

Un strălucit comandant militar

Născut în 18 octombrie 1663, la Paris, într-o familie aristocratică de origine italiană, prințul Eugen era fiul lui Eugen Mauriciu de Savoya-Carignano, iar mama sa era Olimpia Mancini, nepoată a cardinalului Mazarin. Inițial îi fusese hărăzită o pregătire ecleziastică, dar în cele din urmă, de la vârsta de 19 ani, a optat pentru o carieră militară. Regele Ludovic al XIV-lea nu l-a primit în armata sa, deoarece era mic de statură și nu prea arătos, ceea ce l-a determinat să plece la Viena, oferindu-și serviciile împăratului Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Leopold I.

2-eugeniu-de-savoya-portret
Eugeniu de Savoya

A devenit comandantul suprem al armatei imperiale habsburgice, afirmându-se în primele două războaie austro-turce în urma cărora otomanii au pierdut teritorii întinse în Europa. După victoria răsunătoare de la Zenta, a mai obținut câteva victorii împotriva Franței lui Ludovic al XIV-lea în războiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-1714), iar în cel de-al doilea război austro-turc a cucerit alte cetăți și teritorii stăpânite de turci. Războiul dintre Habsburgi și turci a reizbucnit în 1716, iar în 5 august, la Petrovaradin, a avut loc prima confruntare importantă între armata otomană și trupele conduse de prințul Eugen. Armata Habsburgilor, deși mai mică, era mai mobilă, mai bine dotată iar comandantul trupelor imperiale, Eugeniu de Savoya, s-a dovedit a fi un mult mai bun strateg, astfel încât, în ciuda avantajului numeric, turcii au fost înfrânți, iar vizirul Ali Pașa a căzut în luptă.

Asediul cetății Timișoara

După cucerirea Petrovaradinului, prinţul Eugeniu de Savoya a luat hotărârea de a asedia cetatea Timişoarei pentru a pune stăpânire pe această importantă poziţie strategică, şi a trimis trupe să o încercuiască. Armata imperială și-a așezat tabăra la Beregsău Mare, iar prințul Eugen și-a stabilit cartierul general în nordul cetății, de unde, în 31 august, a pornit un asediu care a durat aproape o lună și jumătate.

Trupele imperiale s-au apropiat tot mai mult de zidurile cetăţii, instalând artileria grea, și au început să bombardeze cetatea, cerând turcilor să o predea. Beilerbeiul Mehmed paşa a refuzat, spunând că nu poate păta onoarea sultanului. După ce primarul Nicolae Muntean şi episcopul ortodox Ioan Vladislavlievici au trecut în tabăra asediatorilor, dezvăluindu-le punctele slabe ale fortificaţiei, precum şi pe cele de rezistenţă, trupele imperiale aflate sub comanda lui Eugeniu de Savoya au intensificat bombardamentele, făcând spărturi mari în zidurile cetăţii. Soţia şi cei doi fii ai beilerbeiului au fost ucişi în propria casă, ienicerii şi spahiii au trecut la contraatac, i-au bombardat la rândul lor pe asediatori, dar au suferit pierderi mari şi atacul lor a fost respins.

Atât imperialii cât şi otomanii au primit ajutoare, s-au dus lupte pe viaţă şi pe moarte, dar, spre sfârşitul lunii septembrie, imperialii au reușit să facă noi poduri peste şanţurile cetăţii şi au cucerit centura exterioară de palisade. Bombardamentele n-au contenit nici în zilele următoare, tunurile trăgeau zi şi noapte, pentru a sparge zidurile cetăţii şi a deschide drumul pentru asaltul final asupra cetăţii.

Intrarea triumfală a prințului Eugen în cetatea Timișoarei, de ziua sa

Bătălia decisivă s-a dat în 12 octombrie, în dreptul porții Forforosa, când garnizoana otomană n-a mai putut apăra cetatea și a fost nevoită să o predea. Pe la ora prânzului, turcii au ridicat steagul alb al capitulării pe unul din bastioanele cetăţii şi au început negocierile pentru predarea acesteia. Actul de capitulare, care cuprindea zece puncte, s-a semnat în ziua următoare, în cortul de campanie al prinţului Eugeniu de Savoya. Trupelor otomane le era îngăduit să părăsească cetatea în deplină siguranţă, li se asigura hrana contra cost, îşi puteau păstra armele personale şi o muniţie strict necesară, îşi puteau lua avutul ori îl puteau vinde.

Semnarea capitulării
Semnarea capitulării

Pregătirile de plecare au durat câteva zile, iar în 17 octombrie garnizoana otomană şi locuitorii turci au părăsit cetatea, îndreptându-se spre Belgrad.


În 18 octombrie, chiar în ziua în care împlinea 53 de ani, prinţul Eugeniu de Savoya îşi făcea intrarea triumfală prin poarta Forforosa, în fruntea trupelor sale, într-o cetate grav răvăşită și distrusă de violentul asediu. Pe locul vechilor clădiri otomane avea să se ridice un nou oraș.

O victorie sărbătorită la Viena

Victoria prinţului Eugeniu de Savoya a fost sărbătorită la sfârşitul anului 1716 în sala oglinzilor din palatul imperial de la Viena, cu mare fast. Pe o tavă uriaşă de argint, prinţului i-a fost adusă chiar cetatea cucerită, cu ziduri din zahăr candel, turnuri şi creneluri de griliaş, bastioane din doboştort, şanţuri de apărare din pandişpan şi împrejurimile cetăţii din pişcoturi şi fistic. Creştinii din cetate au fost întrupaţi din bezele, iar caii şi păgânii, din ciocolată, cu fesuri modelate din jeleuri colorate.

Cu o mare spatulă de aur, prinţul a zdrobit, dintr-o lovitură, un turn, două bastioane şi zece ieniceri, ajutat şi de contele de Mercy, care, din greşeală, a spulberat şi câţiva creştini. Curând, întreaga cetate avea să fie nimicită de invitaţii de la curte, pe tavă supravieţuind doar câteva insignifiante relicve.

Prințul Eugen și noul statut al Banatului

După cucerirea Timișoarei, prințul Eugen a început pregătirile pentru atacul asupra Brlgradului. În 10 septembrie 1717, sultanul a acceptat încheierea unui armistițiu iar prințul Eugen a fost însărcinat de către împărat să poarte negocierile de pace, prilej cu care s-a dovedit nu numai un remarcabil comandant de oști, ci și un excelent diplomat, câștigurile obținute de Habsburgi prin tratatul de pace datorându-se, în bună parte, iscusinței acestuia. Prin tratatul de pace de la Passarowitz, încheiat în 1718, Habsburgii au câştigat Banatul, Belgradul cu o parte din Serbia şi Oltenia. La doar trei zile după intrarea în cetatea Timișoarei, prințul Eugen îi prezentase împăratului Carol al VI-lea propunerea ca Banatul să fie direct subordonat Casei de Habsburg, pentru a aduce cât mai multe foloase împăratului și provincia a primit statutul de domeniu al Coroanei.

Cetatea Timișoarei a fost reconstruită în întregime, după tipicul imperial al epocii, devenind una din cele patru „cetăţi principale” ale Habsburgilor. Tot la propunerea lui Eugeniu de Savoya, primul guvernator al Banatului a fost contele Claude Florimund de Mercy d’Argenteau, care fusese general în armata prințului. Acesta s-a dovedit a fi un excelent organizator și administrator al provinciei, care a început și reconstruirea Timișoarei, punând bazele orașului modern.

Eugeniu de Savoya a încetat din viață în 21 aprilie 1736, la Viena, la vârsta de 72 de ani, după o carieră militară de peste cinci decenii, care i-a adus numeroase onoruri, o avere însemnată și o glorie care a dăinuit peste veacuri.

Surse foto: wikipedia, adevarul.ro, infopensiuni.ro, ploaiadecuvinte.blogspot.com, debanat.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Cetateanul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.