Ministrul Transporturilor anunță fuziunea aeroporturilor din Timișoara și Arad, la șapte ani...

Ministrul Transporturilor anunță fuziunea aeroporturilor din Timișoara și Arad, la șapte ani după tentativa eșuată a lui Falcă din timpul guvernării PD-L

2
DISTRIBUIȚI

falca-cionca-ministru

Fuziunea dintre aeroporturile din Timișoara și Arad a revenit, astăzi, pe agenda publică, ministrul transporturilor Sorin Petru Bușe anunțând unirea celor două baze aeriene din vestul țării, după după ce a vizitat aeroportul de pe malurile Mureșului împreună cu primarului Aradului, Gheorghe Falcă, care este și șef de campanie al PNL, și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

„Aeroportul din Arad este o investiţie foarte frumoasă, care acum este nevalorizată. După ce autorităţile locale vor rezolva o anumită problemă administrativă, noi vom prelua acest aeroport la minister şi vom trata pentru a realiza sinergii cu Aeroportul din Timişoara, deci de a crea o operaţie mai complexă.


Avem şi alte idei pe care o să le valorificăm”, a declarat, ieri, ministrul transporturilor Sorin Petru Buşe, citat de Mediafac.

Ministrul tehnocrat a fost completat de primarul Falcă care a susținut că ”pentru Aeroportul Arad s-a decis începerea procedurilor de fuziune cu Aeroportul Timișoara pentru dezvoltarea unui aeroport regional în subordinea Ministerului Transporturilor”.

Deși a investit două milioane de euro în noul terminal al aeroportului din Arad, autoritățile s-au trezit că au rămas doar cu spațiile amenajate, însă fără nicio cursă de pasageri din primăvara anului trecut. Singura variantă a fost reluarea ideii de fuziune a celor două aeroporturi pentru ca să se poată primi fonduri europene pentru cel de pe malul Mureșului, autoritățile judeţene din Arad cerând în acest sens ajutorul guvernului condus de Dacian Cioloș în toamna acestui an.

Fuziunea dintre cele două aeroporturi a fost lansată în 2009, în timpul guvernării PDL, când ministrul Radu Berceanu a vrut înființarea Compania Regională Aeroporturile Banat, care trebuia să aibă sediul la Arad. La vremea respectivă, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost cel care a promovat ideea unirii aeroporturilor, în condițiile în care cel de la Arad era și atunci o gaură neagră. În urma opoziției vehemente a tuturor partidelor politice și a mediului de afaceri român și străin din Timiș, guvernul a renunțat la acest proiect.

2 COMENTARII

  1. Tot este bine că Falcă se implică și face treabă pentru orașul lui pe când onoratu’ nostru primar doarme in papucii statului. Bănuiesc că nici nu a fost invitat la întâlnirea cu ministrul transporturilor….De fapt pentru ce să-l și invite că el nu-i cu astea, el e cu altele…Și ca să vedeți care-i diferența intre primarul nostru si Falcă gandiți-vă că Falcă discută de drumuri și centură pentru Arad direct cu ministrul transporturilor pe când amărâtul nostru discută cu un ins de la drumuri care ne prezintă varianta de centură sud desenată cu makeru’ pe o planșă in campania electorală. Oare chiar așa de proști sa ne creadă?

Dă-i un răspuns lui Paul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.