Mai multe echipe de jandarmi montani și salvamontiști au pornit în căutarea unor tineri care au plecat în munți după ciuperci dar nu și-au mai găsit drumul înapoi.
Totul s-a petrecut duminică seara, când jandarmii hunedoreni au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că patru tineri s-au rătăcit în zona Vf.
Arcanu, din munţii Vâlcan. Cei patru tineri plecaseră în cursul dimineţii, din oraşul Uricani, să culeagă ciuperci. După lăsarea întunericului, unul dintre tineri a fost sunat de tatăl său, iar acesta i-a comunicat că nu ştie unde se află, conform adevarul.ro. Apoi, după ce au constatat că tinerii nu mai au semnat GSM, părinţii au solicitat sprijinul forţelor de intervenţie, în jurul orei 20.30, printr-un apel la numărul de urgenţă 112. În căutarea persoanelor rătăcite au pornit şapte jandarmi montani, alături de salvamontişti, organizaţi în două echipe mixte.
Până la urmă, cei patru tineri au fost găsiți în… județul vecin, de către o echipă Salvamont Dolj. Aceștia i-au predat pe tineri unei echipe hunedorene care ajunsese în Gorj pe valea Sohodolului. „Rătăciții” au fost conduși până în zona vf. Arcanu, unde aceştia aveau autovehiculul. Cei patru tineri care sunt domiciliaţi în oraşul Uricani şi au vârste cuprinse între 23 şi 39 ani. Niciunul din cei patru nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Foto: Arhivă