”Profesor Universitar Doctor Honoris Causa, Nicolae Robu, Primarul Timișoarei” își explică demisia...

”Profesor Universitar Doctor Honoris Causa, Nicolae Robu, Primarul Timișoarei” își explică demisia fruntea PNL Timiș. Din cauza cui spune că va rămâne un simplu membru

3
DISTRIBUIȚI

robu ave 1 tron

Urmare a unei şedinţe de Birou Politic Judeţean cu scandal, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, şi-a depus demisia din funcţia de conducere, în această seară. Amintim că Robu a refuzat să demisioneze imediat după aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare, pe motiv că filiala din Timiş a obţinut un scor peste media pe ţară, cu toate că PSD a obţinut, ca o premieră după 1989, trei procente în plus faţă de PNL, pe Timişoara.

„Rezultatele obținute de PNL, în ansamblul sau și, în subsidiar, de Filială Timiș a PNL – chiar dacă această s-a situat pe locul 5 pe țara după numărul de voturi și pe locul 11 pe țara după procente – m-au determinat să propun, luni, printr-o declarație de presă, o serie de măsuri.


Una dintre ele era și demisia tuturor președinților ale căror filiale au obținut mai puțin de 30%, deci, INCLUSIV A SUBSEMNATULUI. Propunerile mele n-au fost, însă, agreate, niciuna. Astăzi de dimineață, am comunicat familiei și unui număr de apropiați că am decis să demisionez din funcția de Președinte PNL Timiș. Pe parcursul zilei, am aflat că, la inițiativă primarului de Sânnicolau Mare, un grup de cca 20 – 25 de colegi s-au întrunit la Club 21, pentru a pregăti o presiune asupra mea să demisionez. Am decis să nu anunț nimic în plen, pentru a vedea cu ce colegi am de-a face în partidul atât de drag mie. Văzându-i, am decis să duc lucrurile și mai departe. Voi rămâne simplu membru PNL, dar, îmi voi înceta orice activitate în partid, câtă vreme partidul va avea membri ca acest primar de Sânnicolau Mare. Desigur, voi exercită, încă, funcția de Președinte, până când conducerea națională îmi va comunica încetarea mandatului, eventual simultan cu numirea unui președinte interimar, și sper că acest lucru să se întâmple cât mai grabnic. Decizia este irevocabilă”, a transmis fostul lider PNL Timiș prin intermediul unui comunicat de presă pe care l-a semnat „Profesor Universitar Doctor Honoris Causa, Nicolae Robu, Primarul Timișoarei”.

3 COMENTARII

  1. Amin !
    Fug la Catedrala sa pun lumanari , sa fac un parastas si sa-i multumesc Domnului ca ne-a scapat de catranitul asta … scuze – Nebunul asta ! Doamne ajuta !

Dă-i un răspuns lui Ion Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.