Atmosferă pozitivă, plină de optimism în lotul celor de la BC SCM Timişoara, care a făcut uitată înfrângerea din etapa trecută cu CSU Sibiu şi va încerca să–şi creeze noi amintiri frumoase legate de oraşul de pe Cibin, acolo unde, alături de alte şapte echipe, se va duela pentru trofeul Cupei României. Înaintea Final Eight-ului de la Sibiu „leii” din Banat se află pe poziţia a 4-a în clasamentul Ligii Naţionale, cu 32 de puncte, la egalitate cu gazdele turneului ce va demara mâine, prin jocul dintre Steaua Bucureşti şi SCM Craiova.
Bănăţenii câştigau Cupa României în urmă cu două ediţii, după o finală de infarct în Final Four–ul de la Piteşti, împotriva grupării din Târgu Mureş, decisă în prelungiri, scor 78–73. Însă, de atunci, lucrurile s–au schimbat nu doar în lotul echipei de pe Bega, dar şi în formatul competiţiei, echipele fiind obligate să aibă cel puţin doi jucători români pe parchet. Tudor Costescu, antrenorul lui BC SCM Timişoara, este singurul dintre cei opt tehnicieni prezenţi anul acesta în Final Eight–ul Cupei României, care a câştigat întrecerea. „Ca şi în campionat, îmi doresc să câştig fiecare meci. Asta înseamnă cel puţin să jucăm finala. E greu de anticipat un anume deznodământ. În măsura în care ne dorim şi noi victoria, aşa vor şi adversarele noastre să câştige, dar o să încercăm să ne împlinim dorinţa de a juca finala. Sunt echipe extrem de competitive şi bine pregătite”, a declarat Tudor Costescu.
Întrebat care dintre cele şapte adversare i se pare cea mai redutabilă, tehnicianul echipei timişorene a spus că se gândeşte doar la cele de pe culoarul echipei sale. ”Luăm jocurile pe rând. Oradea este un adversar redutabil, cum s-a dovedit şi în partida din campionat. Urmează învingătoarea dintre Mureş şi Galaţi, în cazul în care vom învinge în prima partidă. Însă conjunctura în care ne vom întâlni e o alta, diferită faţă de cea din campionat”, a precizat antrenorul Tudor Costescu.
În legătură cu această conjunctură, obligativitatea echipelor de a folosi minimum doi jucători români pe teren, pe tot parcursul jocului, Costescu nu vede nicidecum ca fiind un minus. „Eu nu consider că e un minus cei doi jucători români pe care suntem obligaţi să-i folosim, însă trebuie să avem mult mai mare atenţie asupra acestei probleme a rotaţiei, pentru a nu face greşeli ce ne pot costa. Nu e un dezavantaj, totuşi, şi cred că fiecare echipă s–a pregătit special ca să preîntâmpine situaţia”, a declarat antrenorul Timişoarei, Tudor Costescu
Lotul de care dispune BC Timişoara este aproape întreg, singura problemă fiind cea pe care o întâmpină Popa Calotă, care nu a făcut deplasarea la Sibiu împreună cu echipa. „Îl aşteptăm să revină după o accidentare suferită cu Oradea. Nu s-a antrenat de atunci şi va veni de abia astăzi la Sibiu, pentru că a mai trebuit să facă şedinţe de terapie, al Timişoara”, a dezvăluit Costescu. Antrenorul bănăţenilor va încerca să reediteze performanţa pe care a obţinut-o cu BCM Piteşti în 2012, atunci când, la Bucureşti, îi lua chiar Timişoarei trofeul în finală. „Nu pot să facă o comparaţie cu acel moment. Sunt diferite lucrurile. Acolo am jucat doar două meciuri, aici vom avea 3 meciuri în trei zile. Au trecut anii în sensul bun din punctul meu de vedere, am acumulat experienţă. E cu totul o altă echipă, altă conjunctură. Final Four–ul de atunci e un eveniment foarte fericit şi doresc să îl transform şi pe acesta într–unul şi mai fericit”, a precizat Tudor Costescu.
În ceea ce priveşte partida de mâine cu Oradea, în ciuda victoriei din urmă cu două săptămâni, antrenorul Timişoarei îi vede pe bihoreni ca şi favoriţi. „Eu cred că Oradea este favorită, fiindcă are o rotaţie mai lungă în ceea ce priveşte jucătorii români. Poate are şi un lot mai bun, cel puţin la prima vedere, pe hârtie. Meciul din campioant nu e elocvent pentru asta, poate că avem un ascendent moral după succesul din campionat. Îmi doresc să ne întoarcem cât se poate de fericiţi si sănătoşi. E important ca după această experienţă să reluăm cu bine cea mai dificilă parte a campioantului. Îi asigur pe fani că vom da totul pe teren”, a conchis Tudor Costescu.
Primul adversar al celor de la BC SCM Timişoara în cadrul Final Eight-ului de la Sibiu va fi campioana en-titre, CSM Oradea, cu care va juca mâine, de la ora 20.00. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4. Vechea societate a ”leilor” are în palmares primul trofeu cucerit chiar în Sala ”Transilvania”, în urmă cu șapte ani.