Ionuț Popa, pragmatic: ”Trăiești cinci minute ca un om fericit”. Reacția lui...

Ionuț Popa, pragmatic: ”Trăiești cinci minute ca un om fericit”. Reacția lui Eugen Neagoe după eșecul cu ACS Poli

0
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa. Foto: Adrian Pîclișan

Jucătorii lui ACS Poli au fost foarte bucuroși după fluierul final al meciului câștigat împotriva Iașiului. Tehnicianul timișorenilor, Ionuț Popa, nu a părut în schimb foarte entuziasmat, deși teoretic Pandurii, care ocupă locul 12, poate fi ajunsă în play out.

”Am avut meci greu, teren greu, nu am jucat spectaculos, dar atâta timp cât obținem rezultatul… Am avut și noroc, am mai pus trei puncte. Avem 27 făcute, mai mult decât echipa de astăzi. Mă gândesc că vom primi un răspuns în perioada următoare de la TAS. Federația a făcut memoriu contra noastră…”, a declarat Ionuț Popa.

ACS Poli s-a apropiat la șase lungimi de Pandurii, distanța dintre cele două se va micșora după sezonul regulat. ”Singura noastră șansă e barajul.


Dar va fi greu. Cei din fața noastră au șase puncte peste noi. Sunt îngrijorat de situația numerică a lotului. Avem și accidentați, nici nu vreau să mă gândesc la cei care voiau să rămână la echipă dar prin impresarii lor au plecat”, a mai spus Popa.

”Întotdeauna când câștigi un meci trăiești cinci minute ca un om fericit, dar apoi realizezi și devii necăjit… Mă iubesc prea mult ieșenii, ca să nu mă bată”, a conchis Popa cu referire la bucuria jucătorilor, cât și la întâlnirile cu Iașiul.

Eugen Neagoe: ”N-am jucat ce ne-am propus”

Tehnicianul lui CSM Poli Iași era, normal, nemulțumit de rezultat. ”N-am jucat ceea ce ne-am propus, ceea ce ne-am dorit, nu vreau să găsesc nicio scuză. Timișoara a fost o echipă pragmatică, a știut ce vrea. Am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Dar când faci greșeli se întâmplă să pierzi”, a spus Eugen Neagoe.

”Nu am reușit să marcăm decât un gol. Sunt nemulțumit de mine, că am pierdut. Nici nu ne gândeam la play-off. Erau doar șanse matematice. Trebuie să aumulăm cât mai multe puncte”, a adăugat Neagoie. ”Așa am considerat eu, …am sperat că Bole va crea pericol în partea dreaptă”, a precizat tehnicianul când a fost întrebat de schimbarea lui Cristea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.