Invitat în studioul HDV, la emisiunea PRESSALERT LIVE, vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu, a vorbit despre războiul intern din ALDE, dus între Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Potrivit acestuia, cel din urmă este doar un sparring partner pentru președintele Senatului, dar a făcut referire și la epatarea lui Dumitru Zmău, lider local ALDE Botoșani, care s-a dezbrăcat în fața Parlamentului în semn de protest față de Daniel Constantin.
„Cred că fostul nostru coleg a vrut să facă o glumă. Nici el nu știe ce a vrut să facă, cred că până la urmă va spune de ce a făcut acest gest. Bănuiam că până la urmă chestiunea copreședinților nu va funcționa. În partide se pot întâmpla cam în două locuri scandale politice: la nivel local, județean și la cel central. Dacă se întâmplă în zonă, există 2 metode de rezolvare, vine Biroul Central sau printr-o adunare județeană, la centru există un singur mod, ne întoarcem la popor, adică partidul prin congres. Într-un partid mare, cu mulți membri, gen PSD sau PNL, unde sunt structuri bine definite, este normal să se aplice de jos în sus măsurile. În partidele mici ca număr de membru este bine să se meargă de sus în jos. Oricum, cred că Daniel Constantin știe că nu are nciio șansă în fața lui Călin Popescu Tăriceanu. În orice caz, sunt convins că nu va fi nicio criză în partid”, a opinat vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu.
Invitatul emisiunii PRESSALERT LIVE spune că are o relație cordială cu deputatul ALDE de Timiș, Marian Cucșa. „Cu domnul Cucșa mă înțeleg foarte bine, nu avem probleme, nici motive pentru care să le avem, acum, că alegerile s-au terminat. El, fiind tânăr, trebuie să pună mai mult osul la treabă pentru că sigur va mai avea de candidat iar partidul trebuie întărit”, a menționat Traian Stancu, deși Marian Cucșa este în mare parte la București, unde este și vicepreședintele Comisiei de control a SRI.
Chestiunile de bucătărie internă nu au rămas nelămurite, Traian Stancu menționând că motivul pentru care nu este atât de cunoscută persoana noului președinte este pentru că deja are „temă de casă”.
„Domnul Pop (n.r. – Vasile Pop) este previcele. Este mai puțin dificil să fie adunați membri pentru a-i motiva pe o comună, pe un oraș mai mic, decât pe Timișoara. Poți să-I aduni pe un proiect. Oamenii înțeleg mai puțin când vin în partid ce înseamnă doctrină, că-i de dreapta, că-i de stânga. El are o temă de casă pe care am fost toți de acord să o facă – legătura cu oamenii noștri din secția de votare. E un tip care vrea să facă, și-a luat notițe, am stabilit împreună cu Marian Cucșa și el că noi trebuie să avem minimum 400 de oameni pentru secțiile de votare cu care trebuie să ne întâlnim o dată, de două ori pe trimestru și să devină activiști politici de-ai noștri”, a dezvăluit Traian Stancu la PRESSALERT LIVE.
Istoricul luxuriant a lui Traian Stancu, care a trecut prin nu mai puțin de șase partide politice, a fost rememorat de către vicepreședintele CJ Timiș, care spune că a plecat de peste tot din chestiuni de principiu. „Eu am plecat dintr-un singur partid, restul au fost fuziuni și alianțe. Am intrat în politică în 1996, alături de domnul Varujan Vozganian, cu Uniunea Forțelor de Dreapta, care a fuzionat cu PNL, astfel am ajuns liberal. După aceea am ajuns la PLD, iar mai apoi la PDL, din care mi-am dat demisia. Am fost și pe la Partidul Conservator, din partea căruia am candidat. Din PNL am fost exclus după trei săptămâni, era Liviu Borha președinte al partidului. Am ajuns la PLD, m-a rugat Viorel Oancea să-l sprijin. La terminarea alegerilor a fuzionat cu PDL și am devenit membru. Atunci când în CJ mi s-a cerut să votez prezent, adică să apăs butonul și să nu votez, la declanșarea referendumului cu regionalizarea, am votat că sunt de acord și în acel moment mi-am scris demisia, am depus-o și din partid, și din consiliu județean. De la Partidul Conservator am plecat pentru că s-a desființat. Am renunțat mereu la funcțiile alese din chestiuni de principiu”, a conchis Traian Stancu la PRESSALERT LIVE.