
Mai multe șanse la viață pentru micuții din vestul țării care se zbat între viață și moarte. Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost dotată cu aparatură și mobilier în valoare de 170.000 de euro.
Este vorba de paturi, monitoare, aparate de respirație, injectomate, infuzomate și alte echipamente vitale.
Toate acestea au fost cumpărate din donații, numeroase companii contribuind la dotarea secției ATI cu aparatura necesară.
„Aceste aparate pot face uneori diferența dintre un tratament cu vieți de copii salvate sau o terapie care poartă numele de intensiv numai prin efortul intens al echipei de medici”, spune medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara.
Secția ATI dispune de 35 de paturi, chirurgicale și medicale, în care se duce, zi și noapte, bătălia pentru viață a copiilor.
„Ne exprimăm recunoștința față de disponibilitatea și generozitatea tuturor sponsorilor care au contribuit la dotarea secției ATI cu aparatură. Demult am observat că oamenii de success rareori s-au dat deoparte și au permis să li se întâmple lucruri. Ei s-au dus și au facut lucrurile să se întâmple. Împreună, prin acest proiect, am dat o șansă la viață!”, declară, medicul Alin Căpușan, în numele colectivului Secției ATI și al Asociației “ATI Împreuna pentru Viață – Louis Țurcanu”.