Două monologuri nu fac un dialog

Două monologuri nu fac un dialog

0
DISTRIBUIȚI

Trăim în vremuri „festivaliere“. Fiindcă e un cuvânt cât se poate de „la modă“, numărul manifestărilor care-şi pun particula de „festival“ în faţă, creşte văzând cu ochii. Nu e un secret pentru nimeni că unele din aceste „chermeze“ – realizate fie pe bani publici, fie pe spinarea unui organizator anume – reuşesc să frizeze ridicolul, fiind adesea nişte „apăsări“ născute din orgoliile unor persoane care vor neapărat să demonstreze că au muşchi. Graţie faptului că trăim într-o societate de consum, unii organizatori de festivaluri s-au prins –  cu trecerea timpului – că nu e bine ca în aceeaşi perioadă într-un oraş de mărimea Timişoarei să se desfăşoare manifestări similare. Din această cauză, „găştile“ astea care  pun la punct evenimente de acest gen, au nevoie să comunice între ele. Chestiunea asta e valabilă în orice domeniu, fiindcă „consumatorul“ trebuie hrănit cu acţiuni diverse.

În Timişoara, ca şi-n alte urbi ale patriei, de-a lungul vremurilor au existat numeroase acţiuni din acestea de „suprapunere“. Care nu au dus la nimic bun, fiecare dintre actorii implicaţi în această chestiune având de pierdut. Mai mult sau mai puţin, după caz. De-a lungul ultimilor ani, echipele de organizatori de evenimente de tipul „pe barba lor“ (a se citi fără finanţare exclusivă din bani publici) au învăţat acest aspect. Şi, într-un fel sau altul, s-au conformat. E şi normal ca dacă într-o sâmbătă în Timişoara cineva organizează un festival dedicat muzicii goa, să nu existe şi un alt festival „mulat“ pe acelaşi gen muzical.

Când vine vorba de evenimente de tip festival dedicate muzicii rock, Timişoara nu stă prea bine.


Desigur, avem multe concerte de sine stătătoare. Şi chiar şi alte festivaluri, la care ajung să cânte şi trupe cu chitări şi distors. Dar, în materie de festivaluri dedicate, stăm prost. Din diverse motive, pe care nu le voi dezvolta aici. De aceea, vestea conform căreia, după o pauză considerabilă, organizatorii festivalului Rock La Mureş şi-au anunţat comeback-ul a fost una de bun augur. Evenimentul va avea loc în weekend-ul 16 – 17 iunie, perioadă în care se va desfăşura şi un alt eveniment similar, Road Patrol MC Romania Bikers Festival.

Cireaşa de pe tort este faptul că în aceeaşi perioadă se va  organiza şi un alt festival de rock. Eveniment care încă nu a fost anunţat oficial. Evident, tot la Timişoara. Şi-n plus şi cu intrarea liberă. E vorba de cea de-a doua ediţie a festivalului Timişoara Rocks. Făcut cu bani publici, în Centru. Este vorba de singurul festival de rock organizat de autorităţi în vara acestui an, în Timişoara. Care ne mai oferă o singură alternativă de acest fel în fiecare an, e vorba de Rock For Revolution.

Aşadar, la mijloc de iunie, rockerii timişoreni au de ales între trei festivaluri în zonă. Două dintre acestea sunt cu bilete de intrare, iar celălalt este gratis. Lipsa de comunicare dintre diverşii organizatori de evenimente din oraşul nostru face ca în zilele respective să avem o infuzie de rock.

Se ştie că organizarea unui eveniment de amploare presupune pregătiri ample. Aducerea unor trupe de calibru presupune negocieri delicate, care se desfăşoară cu luni bune înaintea evenimentului. Nu se ştie exact cine e de vină pentru această suprapunere de festivaluri, dar parcă acest amănunt nici nu mai contează. Esenţial este că cetăţenii degustători de rock vor avea un weekend „plin“ după care nu vor mai avea prea multe întâmplări de acest fel prin zonă. Şi asta fiindcă avem parte de numeroase monologuri, dar ne lipseşte dialogul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.