Primarul Robu: lucrările de pe strada Popa Şapcă se vor desfăşura cu...

Primarul Robu: lucrările de pe strada Popa Şapcă se vor desfăşura cu întârziere. Care sunt motivele

1
DISTRIBUIȚI

Sătui să staţi minute în şir aşteptând să tranzitaţi strada Popa Şapcă? Primăria Timişoara vine cu veşti proaste pentru şoferi. În loc să avanseze, lucrările din zonă vor stanga o perioadă de timp. Asta pentru că unele proceduri neprevăzute necesită mai mult timp pentru a fi finalizate.

„Se lucrează la Pasajul Jiul şi progresele sunt semnificative. Ne vom încadra în termen, la toamnă sunt convins că vom avea un pasaj cu cinci benzi şi vom avea un mult mai bun trafic datorat dării în folosinţă a acestui obiectiv extrem de important.


Se lucrează şi la Popa Şapcă. Acolo chiar pe strada Popa Şapcă avem anumite probleme pentru că trebuie mutată reţeaua de gaz, trebuie făcută şi descărcarea arheologică, dar nu sunt probleme, atâta tot că sunt lucruri care nu au fost prevăzute şi care mai întârzie lucrările. Acesta este motivul pentru care nu pot fi văzuţi muncitorii în aceste zile pe teren, pentru că trebuie să vină mai întâi cei care au reţeaua de gaz să o mute. Se lucrează de asemenea la canalizare şi ne vom concentra pe Bulevardul Antenei unde va fi finalizat sensul giratoriu şi în circa trei, patru săptămâni se vor realiza bretelele care sunt incidente la acel sens giratoriu înspre mall”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Lucrările de la Popa Şapcă vizează lărgirea pasajului, extinderea drumului la patru benzi între Punctele Cardinale şi Cimitirul Eroilor, dar şi amenajarea de piste de biciclete. Investiția se ridică la 24.000.000 de lei fără TVA. Termenul de realizare a lucrării este de un an şi jumătate, şantierul fiind deschis în vara anului trecut. Trebuie precizat că până acum primăria nu a obţinut avizele necesare de la CFR pentru a extinde pasajul Popa Şapcă, astfel că intervenţiile care se fac vizează doar strada omonimă.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

  1. „şi ne vom concentra pe Bulevardul Antenei unde va fi finalizat sensul giratoriu” – pentru a finaliza ceva, trebuie sa incepi; unde a inceput lucrul la un sens giratoriu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.