TIMIȘOARA UITATĂ Prețuit și ponegrit: Nicolae Corneanu, cel mai longeviv mitropolit, unul dintre liderii de seamă ai BOR mai bine de jumătate de secol FOTO

Nicolae Corneanu, cel care avea să devină viitorul mitropolit al Banatului, s-a născut la 21 noiembrie 1923 în Caransebeș, într-o familie de preoți. Unchiul său fusese secretarul lui Miron Cristea pe când acesta era episcop al Caransebeșului, iar tatăl său, preot la biserica „Sf. Ioan” din oraș.

Cariera ecleziastică

A făcut studiile preuniversitare în Caransebeș, iar între 1942 și 1946 a urmat Facultatea de Teologie din București și cursurile Facultății de Litere. Trei ani mai târziu și-a susținut teza de doctorat despre „Viața și petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului”. După absolvirea facultății, a devenit profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș, secretar eparhial și consilier administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, conferențiar la Institutul Teologic din Sibiu și preot.

S-a călugărit la mănăstirea Cernica, păstrând numele de Nicolae, în 15 ianuarie 1961 a fost hirotonit arhiereu în biserica „Sf. Spiridon Nou” din București de către patriarhul Justinian, iar în 22 ianuarie a fost înscăunat episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului în catedrala episcopală din Arad. Un an mai târziu, a fost ales arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului.

În anii următori a fost desemnat interimar locțiitor al mitropolitului Ardealului și apoi al Olteniei și o vreme a răspuns de comunitățile ortodoxe române din străinătate.

Noi lăcașe de cult și restaurări de monumente religioase

Prețuit și ponegrit deopotrivă, Mitropolitul Nicolae rămâne unul dintre cei mai reprezentativi ierarhi ai BOR din ultimul veac. În cei peste 50 de ani în care a păstorit Mitropolia Banatului, a fost preocupat de restaurarea și repictarea unor monumente istorice de artă religioasă și de realizarea unor colecții muzeale, cum e cea de la Catedrala Mitropolitană, a ridicat peste 20 de noi lăcașe de cult, mănăstirea Timișeni și noi clădiri în incinta Centrului Arhierpiscopesc și a Seminarului Teologic din Caransebeș, a reînființat mănăstirea Cebza și a înființat, în 1993, Facultatea de Teologie din Timișoara.

Din 1962 a îndrumat revista „Mitropolia Banatului” (devenită din 1990 „Altarul Banatului”), iar din 1980, „Îndrumătorul bisericesc” de la Timișoara, precum și activitatea tipografiei eparhiale pe care a reorganizat-o și unde au apărut numeroase lucrări istorice și teologice. Mitropolitul Nicolae a fost un reprezentant al bisericii care a dat dovadă de un constant spirit ecumenic și a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la numeroase întruniri din străinătate, precum adunări generale ale Conferinței Creștine pentru Pace sau sesiuni ale unor comitete de lucru, a făcut parte din comisii ale Consiliului Ecumenic al bisericilor și între 1978 și 1981 a fost membru în comitetul central al acestuia.

În 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost decorat cu mai multe ordine și distincții, atât în timpul regimului comunist cât și în cel postdecembrist. Printre acestea se numără Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, conferit de președintele Emil Constantinescu, în anul 2008 a primit Crucea Casei Regale a României, Regele Mihai fiind și ctitorul Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Nicolae Corneanu, opera teologică

Mitropolitul Nicolae a avut remarcabile preocupări cărturărești, printre numeroasele sale scrieri, numărându-se „Simbolul scării și treptelor în religiile necreștine”, „Cu privire la semnificația originară a cuvântului «catholic»”, „Frumusețea ca atribut al dumnezeirii”, „Actualitatea tratatului lui Tertulian <<Despre prescripția ereticilor»” (apărute în 1959), „Muntele Sinai și importanța sa în istoria Bisericii creștine” (1966), „Învățătura creștină ortodoxă” (1971), „Învățătura ortodoxă despre mântuire” (1983), „Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creștină” (1984), „Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creștine”, „Învățături ale Bisericii Ortodoxe „(1987), „Quo vadis? Studii, note și comentarii teologice” (1990), „Credință și viață. Culegere de studii teologice” (2000), „Pe firul vremii. Meditații ortodoxe” (2000), „Popasuri duhovnicești” (2001), „Patristica: filosofia care mângâie” (2004), „Pentru mai binele obștesc” (culegere de articole – 2008), „Pe aripile cuvântului” (2009) și a îngrijit mai multe colecții de predici.

Un spirit ecumenic

În zilele sângeroase din decembrie 1989, când zeci de mii de timișoreni au ieșit în stradă împotriva regimului comunist, i s-a reproșat că porțile catedralei, pe treptele căreia au fost împușcați tineri manifestanți, au rămas închise din ordinul lui. Ulterior, mitropolitul a dezvăluit că în acele zile se afla într-o delegație la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol și după revenirea sa la Timișoara s-a alăturat protestatarilor.

 

Chiar din 1990, Nicolae Corneanu a fost primul ierarh ortodox care a mărturisit colaborarea cu securitatea comunistă, căreia i-a furnizat, timp de aproape patru decenii, note informative despre persoane indezirabile regimului. Spre deosebire de alți preoți care au ajuns în pușcării pentru că au refuzat să trădeze credința, lipsa sa de opoziție față de regimul comunist i-a facilitat și ascensiunea în ierarhia bisericească, dar pe lângă aceste episoade controversate din cariera sa ecleziastică, sunt de amintit și multe acte cucernice, făcute uneori cu multă discreție, care i-au adus încrederea și respectul credincioșilor.

În 2011, când BOR i-a retras dreptul de semnătură invocându-se starea sa precară de sănătate, mulți timișoreni nemulțumiți de această decizie au organizat proteste pentru a-l susține, în cele din urmă, el fiind parțial repus în drepturi de Sfântul Sinod. Mitropolitul Nicolae a fost și primul ierarh sub conducerea căruia greco-catolicii și-au redobândit bisericile confiscate de regimul comunist în 1948 când biserica română unită a fost scoasă în afara legii iar o parte a patrimoniului acesteia a fost dat în folosința bisericii ortodoxe.

În 2008, mitropolitul Nicolae s-a împărtășit, la altar, într-o biserică greco-catolică din Timișoara la o liturghie oficiată de Monseniorul Francisco Javier Lozano, nunțiul papal în România, gest care a stârnit dezaprobarea mai multor reprezentanți ai bisericii ortodoxe, cazul său fiind discutat în ședința Sfântului Sinod, unde mitropolitul și-a recunoscut vina, s-a pocăit și a fost iertat.

Mitropolitul Banatului s-a făcut, de altfel, remarcat prin ecumenismul său, în raport cu toate celelalte culte.

Cel mai longeviv mitropolit ortodox

Înaltul ierarh a trecut în nemurire în 28 septembrie 2014, la vârsta de 91 de ani, după mai bine de jumătate de veac de la întronizare, cu credința în cuvintele pe care le rostea atunci când vorbea despre însemnătatea sărbătorii Sfintelor Paști: „Este cea mai mare sărbătoare a creștinătății pentru că stă sub semnul bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și a nădejdii noastre în cele veșnice, pentru că «Dumnezeu așa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3, 16). Prin patimile, moartea și învierea Sa din morți, Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil și anume viața veșnică”.

Rămășițele pământești ale celui mai longeviv mitropolit ortodox din România au fost depuse în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei mitropolitane, unde odihnește și primul mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu.

Surse foto: adevarul.ro, opiniatimisoarei.ro, expresspress.ro, jurnalspiritual.eu, theologhia.wordpress.com, baabel.ro, familiaregala.ro, catholica.ro