O mașină a jandarmeriei care se afla în misiune a fost acroșată pe o stradă din Reșița de un șofer aflat la volanul unui autoturism Dacia MCV. Accidentul a avut loc pe Calea Timișoarei din municipiu cărășean, iar conducătorul care a cauzat evenimentele e cu atât mai ghinionist cu cât autoturismul pe care-l conducea era cumpărat recent, conform celor de la infocs.ro.
Neatentă, persoana aflată la volanul Daciei MCV nu a acordat prioritate unei autospeciale a Jandarmeriei, în care se aflau mai mulți jandarmi, moment în care s-a produs coliziunea.
Din fericire nu a fost nimeni rănit, însă în urma impactului atât partea din față a Daciei MCV cât și sistemul de direcție au fost avariate, autoturismul fiind preluat cu ajutorul unei platforme de transport. Microbuzul jandarmilor a fost ușor avariat.
Acum, proprietarul Daciei MCV susține că circula regulamentar și că a fost lovit de cealaltă mașină, în timp ce reprezentanții Jandarmeriei susțin contrariul. În orice caz, bărbatul a rămas fără permis de conducere și trebuie să suporte costurile reparației mașinii.