Numele ei este Mazăre Elena Cristina, face creație vestimentară și ajută la formarea entuziaștilor în domeniul croitoriei și al confecțiilor textile. Asta e ceea ce face, nu ceea ce e.
Așa e Elena. În copilărie a avut nenumărate întrebări. Nu a înțeles defel la ce folosește vata într-o casă. Sora ei i-a spus că vata se folosește la curățatul casetofonului. Dar era prea multă vată pentru un singur casetofon. La 4 ani își amintește că petrecea foarte mult timp singură în casă. Stătea pe balcon la soare și torcea vata ca să o facă ghem. Găsise, deci, o întrebuințare mult mai practică unui obiect care atunci ei îi părea inutil.
Cine este Elena?
Avea multe corecturi de făcut acestei lumi. A tăiat toate mileurile mamei pentru a rearanja petalele și frunzele florilor din ele. Spre mirarea Elenei, acestea nu s-au lipit la loc după bunul ei plac. O visătoare a fost dintotdeauna – cu timpul și regulile nu s-a înțeles niciodată. Îi plăcea să fie liberă și să umble. Era cam uitucă. Până la 7 ani a pierdut 19 chei de la casă. După care a uitat numărul cheilor pierdute.
Într-o zi s-a hotărât să devină om mare. Decizia a fost radicală, urmată de acțiuni specifice unui om nou. Și-a schimbat chiar și numele. N-a mai fost Cristina, copilul dezorganizat și uituc. A devenit Elena, omul nou, mai matur, responsabil și independent. Înțelegând că trebuie să hotărască drumul ei în viață, un drum fără întoarcere, a ales o meserie care să-I fie de folos toată viața – croitoria. Nu s-a gândit la bogății ci la liniștea sufletului ei. Înainte de a o alege ca meserie a supus croitoria la câteva întrebări foarte serioase. Dacă va fi război? Sigur va găsi ea ceva de cusut. Sau dacă nu va mai avea mâini și picioare? Atunci îi va învăța pe alții să coase. Cunoștințele nu i le va putea lua nimeni, niciodată. Dar va putea să le împărtășească altora. Să-i înveți pe alții e o mare responsabilitate!
A muncit mult, iar croitoria i-a rămas mereu cea mai bună prietenă. Această prietenă dragă a învățat-o să fie puternică, să aibă răbdare și să-și facă prieteni noi. Crede că totul este posibil dacă știi ce îți dorești și te implici din tot sufletul în ceea ce faci. A rămas o visătoare care se joacă, iar jocul ei este liber. Se joacă cu panglici, cu dantelă, combină culori și materiale așa cum numai copiii au libertatea să o facă. Mai are de făcut multe corecturi acestei lumi, dar un lucru e sigur – au trecut 20 de ani și de atunci nu a mai pierdut nici o cheie.
Asta e ceea ce e, nu ceea ce face.
Ce face Elena?
Elena a fost dintotdeauna autodidactă. I-a plăcut mai ales partea tehnică a croitoriei. La început a cusut 30 de perechi de pantaloni, una după alta, ca să experimenteze felurile de aplicare corectă a fermoarului. O interesa să învețe toate modalitățile și metodele de a pune un fermoar, ca să decidă de una singură care dintre tehnici i s-ar potrivi ei cel mai bine.
Din fericire n-a fost război, are mâini și picioare, iar Elena creează și-i învață pe alții să creeze. Așa cum și-a promis de când era mică. A devenit exact cine și-a propus să devină.
Ține cursuri intensive de croitorie în atelierul MI RE LA, care aparține Mirelei Corcoșa, fostă absolventă a cursurilor ei. Cele două sunt prietene.
„Simt că am ce să le spun fetelor care vin la cursurile mele, pentru că știu că am făcut toate greșelile care se pot face în croitorie.” Elena se bucură foarte mult de cursurile pe care le predă, mai ales când vede plăcerea celor care vin să învețe de la ea, atunci când petrec timp alături de mașina de cusut.
Fiecare cursantă are o fire diferită, iar Elena vorbește cu fiecare în parte, știind să dea sfatul potrivit.
Își dorește ca, în viitorul cât mai apropiat, cursurile pe care le predă să nu fie doar despre croitorie. Vrea să-și învețe cursantele despre stil. I se pare important ca oamenii să învețe cum să se îmbrace în funcție de corpul și personalitatea lor, și nu neapărat după o modă anume.
Stil needucat
Elena crede că nu avem educație în ceea ce privește stilul vestimentar. „Trăim într-o perioadă în care totul e la modă, dar trebuie să-ți creezi un stil, adică să ai încrederea și atitudinea potrivită față de alegerile vestimentare pe care le faci. Să te îmbraci în stilul anilor ’80 când ai umeri lați și șolduri mici, alegând să evidențiezi tocmai partea care nu te avantajează, nu e OK. Să te îmbraci după moda afișată în magazinele de haine din mall-uri, fără să ții cont de ce se potrivește, sau nu, stilului tău, iar nu e OK. Prin vestimentație trasmiți un mesaj. De aceea e bine să fim cine vrem să fim, să știm cine suntem în acest mesaj – nu să ajungem să exprimăm ideea altcuiva și atât. Ar fi păcat.”
Spune că oamenii ar trebui să-și aleagă un designer potrivit cu stilul lor. Să-l aleagă exact pe acel designer care trasmite ceva atrăgător și cu care sunt de acord. E greșit să pui un designer vestimentar să facă o rochie după o poză. Elena vrea să cunoască omul înainte să se apuce să-i croiască ceva. Cine e acea persoană care vine la ea? Ce și-ar dori omul pentru care Elena va crea? „Trebuie să-ți alegi croitorul așa cum îți alegi prietenii. Trebuie să fie cineva aproape de sufletul tău. Haina unui om nu este un tablou, s-o poți dezbrăca ca s-o expui undeva, atârnată pe un umeraș. Haina trebuie să te pună în evidență. Dacă cineva îți spune – ce rochie frumoasă ai – nu e OK. Trebuie să-ți spună – ce frumoasă ești astăzi! Fiecare om e unic, așa că fiecare vestimentație ar trebui să fie la rândul său unică.”
O arhitectură asimetrică
Nu o deranjează când cineva spune despre ea că e croitor, pentru că știe ce presupune, de fapt, să fii croitor bun. „E un domeniu complex. Numai dacă ne gândim că trebuie să îmbrăcăm un corp 3D asimetric. În arhitectură avem cât de cât niște simetrii, și putem găsi un echilibru în construcția respectivă, dar în croitorie nu găsești astfel de simetrii. Ți-ar lua mai multe vieți ca să-nțelegi toate lecțiile pe care ți le predă croitoria. Sunt multe fete care vin la cursul meu, crezând că după ce termină, ele au învățat totul despre croitorie. Eu doar le deschid o poartă către un univers infinit și le încurajez să muncească mult. În croitorie dacă nu ai fost organizat – devii. Dacă nu ai avut răbdare – o să ai. Dacă nu îți place să stai singur – o să-nveți să-ți placă! Provocarea constă în a avea răbdare cu tine.”
Colecțiile Elenei seamănă mai mult cu niște căutări, sunt adevărate procese de cercetare interioară. Fiecare colecție pornește de la ceva mic. De la un sentiment poate. Sau de la o vibrație a liniei.
„În colecția trecută am căutat mult o anume vibrație a liniei. Am căutat-o în formele ciupercilor, în striațiile lemnului, în clădirile orașului, în stratificarea frunzelor de varză. Nu am găsit-o. Linia pe care o căutam era diferită. Era liberă. Până la urmă am găsit-o în peisaj. Fiecare deal, fiecare munte crește exact așa cum vrea el să crească. E liber. Acea vibrație era ascună în natură. Așa am creat colecția, cu peisajul ideal în minte și cu sentimentul copilăriei în suflet. Am pornit de la o linie și am ajuns la copilărie.”
Creațiile ei exprimă o stare de spirit. Toți oamenii iși exprimă pe stradă starea de spirit, prin vestimentație. Și o fac zi de zi, fie că-și dau seama de asta sau nu.
Pe Elena o poți găsi pe la târgurile și festivalurile din oraș. Îi place să interacționeze cu oamenii. Vrea ca hainele pe care le creează să ajungă la oamenii potriviți. Au fost cazuri în care a refuzat să vândă o creație pentru că știa că nu s-ar potrivi cu persoana. Nu se gândește la bani, se gândește la oameni. Dacă le place ceva făcut de ea, înseamnă c-o plac și pe ea. Pentru că acolo e sufletul ei. Ascuns în fiecare vestimentație. Creează pentru liniștea sufletului, exact așa cum și-a propus, când era mică și-n lume erau multe corecturi de făcut.
