Rambleu prăbușit pe o porțiune din autostrada A1 care ar trebui să...

Rambleu prăbușit pe o porțiune din autostrada A1 care ar trebui să fie gata în acest an FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Un rambleu de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva s-a pus în mișcare ieri, iar autoritățile au trimis o echipă pentru a verifica ce s-a întamplat pe porţiunea de şosea care trebuia inaugurată anul acesta.

Rambleul de 70 de metri lungime şi 11 metri lăţime a căzut joi dimineaţa, iar în prezent constructorul s-a mobilizat pentru a remedia deteriorarea, au spus pentru economica.net reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).


Potrivit acestora, o echipă a CNAIR s-a deplasat pe teren pentru a verifica din ce cauză a căzut rambleul autostrăzii.

Lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva este una dintre cele mai avansate secţiuni aflate în construcţie, fiind realizată în proporţie de aproape 80%, şi era programat pentru deschidere anul acesta. Conform sursei citate, având în vedere deteriorarea constatată recent, acest lot ar putea să nu mai fie inaugurat în 2017.

Contractul pentru construirea celor 21 de kilometri ai lotului 3 Lugoj – Deva a fost atribuit asocierii S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes SA pentru 579,93 milioane de lei.

Data de începere a lucrărilor a fost 27 noiembrie 2013 iar cea pentru finalizarea lor era, conform contractului, 27 mai 2016. Noul termen pentru terminarea lucrărilor, precizat pe site-ul CNAIR, este luna august 2017.

Sursa foto: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.