Proprietarii a trei clădiri din zona Traian lăsate în paragină, „arși” aspru...

Proprietarii a trei clădiri din zona Traian lăsate în paragină, „arși” aspru la buzunare

0
DISTRIBUIȚI

Trei proprietari ai unor clădiri lăsate în paragină, aflate în zona Traian din Timișoara, au fost aspru arși la buzunare de polițiștii locali, dar în zadar. Reprezentanții instituției spun că în cazul în care nu se vor lua măsuri pentru întreținerea imobilelor, proprietarii riscă să plătească impozite mai mari chiar și cu 500%.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Locală Timișoara, astăzi, oamenii legii au efectuat verificări pe str. Ion Mihalace, fostă Bicaz, din zona Traian, unde sunt mai multe clădiri care aparțin unor firme aflate în stare de degradare, fiind depozitate în ele gunoaie. În urma controalelor, trei proprietari au fost amendați.

“Și în aceste zile polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, fiind aplicate sancțiuni în cazul societății Ravasi Energy din Lugoj, care deține imobilul de la numărul 5 aflat în stare de degradare.


Societatea în cauză a mai fost sancționată de patru ori tot pentru neîntreținerea imobilului, conform HCL 371/2007 modificată, fiecare amendă fiind de 2500 lei. Actualul proprietar a achiziționat clădirea de la societatea Traiano Project, la rândul său sancționată pentru neîntreținerea locației. Un alt imobil pentru care societatea care îl deține, Fondas Invest SRL, a fost sancționată tot cu 2500 lei este pe str. Ion Mihalache nr. 24. Un alt treilea imobil de pe aceeași stradă se află la numărul 18, fiind în procedura de identificare a proprietarului, care urmează a fi sancționat”, comunică Poliția Locală Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, aceste măsuri se iau cu scopul întocmirii dosarelor care se comunică Primăriei Timișoara, pentru aplicarea supraimpozitării cu până la 500%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.