FC Ripensia Timișoara, pregătită de un început pozitiv în Liga a II-a....

FC Ripensia Timișoara, pregătită de un început pozitiv în Liga a II-a. Roș-galbenii au un partener nou care colaborează și cu Legia Varșovia

0
DISTRIBUIȚI
Ripensia Timișoara va avea și un echipament nou în ediția 2017-18

Peste doar trei zile Ripensia Timișoara va marca o revenire în eșalonul secund după 69 de ani de absență la acest nivel. Deși nu a obținut niciun ban de la autoritățile locale și județene clubul din ”Ciarda Roșie” se ambiționează și vrea să facă o figură frumoasă în ediția 2017-18. Roș-galbenii ar putea avea parte de un debut facil în Liga a II-a, Foresta Suceava s-ar putea prezenta în Banat cu o echipă de juniori.

”Spuneam că ce ne-a făcut pe noi să începem Ripensia a fost dragostea pentru fotbal, de a readuce un simbol în prim plan. Mi-am dorit o construcție pas cu pas, sănătoasă. Suntem după cinci ani în Liga a II-a, respectând principiile de la care am început. Stabilitate, am activat pe mai multe niveluri, organziatoric, infrastructural și juridic. În mare parte suntem aceleași persoane care am pornit, la care s-au adăugat alți parteneri, colaboratori, fiecare și-a adus o contribuție importantă. E aici și căpitanul Adrian Popa, prezent de la primul antrenament al echipei. E o realizare extraordinară faptul că am reușit să avem continuitate, am făcut performanță, bazându-ne pe această dragoste pentru fotbal și Timișoara… Am încredere că vom continua acest drum ascendent. Avem o fundație solidă, persoane de caracter în interiorul clubului, împreună putem readuce Ripensia, mai avem un pas, în Lga I. Nu știu cât de repede se va realiza, dar sunt convins că într-o zi vom reuși s-o readucem acolo”, a declarat Radu Ienovan, președintele Ripensiei Timișoara.

”Noi suntem pregătiți să începem campionatul, să debutăm cu un rezultat pozitiv. Ceea ce așteaptă toată lumea. Cu plusuri, minusuri, am ajuns să începem. Cu foarte mulți debutanți, dorință, entuziasm, reușită”, a spus și antrenorul Remus Steop.

”Ripi” nu e însă lipsită de probleme la început de sezon. Bugetul mic nu a adus nume cunoscute la capitolul transferuri, doar câțiva tineri s-au alăturat lotului cu care s-a reușit promovarea. ”Ne-am bazat pe lotul care a făcut performanța, e una foarte mare, modul în care am promovat. Echipa s-a dezvoltat natural, numai pe teren. Cu plusuri și minusuri, s-a considerat că e de datoria clubului să li se acorde șansă celor care au reușit. Rămâne de văzut dacă vom fi foarte buni la acest nivel. Eu am încredere că majoritatea vor reuși și ceea ce își doresc”, a continuat Steop.

Programul putea produce o surpriză, dacă Foresta și Metalul (Snagov) nu erau primite în prima rundă aveam derby local ”Ripi”-ASU Poli. ”Am vorbit cu domnul Gabriel Bodescu, de la FRF, Foresta va veni la Timișoara, asta e informația primită. Important e ca noi să fim foarte pregătiți. Nu contează cu cine jucăm, important e să fim noi în cea mai bună formă”, a completat Radu Ienovan. Conform liga2.ro bucovinenii se vor prezenta foarte probabil cu o grupă de juniori de la LPS Suceava. ”Important e să ne respectăm noi și să începem cu dreptul. Vom juca până la urmă cu toate, fie Suceava, ASU Poli”, a completat Steop. Acesta nu va avea, cel puțin în primele etape, ”secund”, Orlando Trandu fiind într-un concediu de odihnă conform ”principalului”. De asemenea în prima etapă Ripensia nu va miza probabil pe Mânecan – probleme medicale, Horcea (revenit de la CE Universitar, alături de portarul Rădulescu), în timp ce Zaluschi a revenit recent la antrenamente tot după o lovitură.

Despre noul sezon a vorbit și căpitanul Adrian Popa. ” E puțin cam greu să ne pronunțăm, foarte mulți debutează în Liga a II-a.


S-a văzut cu Hemannstadt că e o diferență de viteză față de Liga 3. Nu putem spune că suntem 100% pregătiți. Consider că am avut puțină șansă la tragere, e un debut mai facil, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, trebuie să fim pregătiți indiferent ce echipă vom avea în față. Au trecut cinci ani de la primele declarații, uitați că suntem în antecamare Ligii I, mă bucur că am reușit acest lucru. Vreau să mulțumesc suporterilor pentru încurajări. Au fost chiar și în Austria, la sute de kilometri, le mulțumim și ne dorim să avem un parcurs bun”, a adăugat Adi Popa.

Partida Ripensia Timișoara – Foresta Suceava se dispută sâmbătă, de la ora 11.00, pe Arena ”Ciarda Roșie”. Stadionul va suferi și pe parcursul lunii august lucrări, dar a primit acceptul FRF după ce au fost făcute lucrările absolut necesare.

A revenit Laurențiu Tudor

Practic cel mai sonor transfer e cel al juniorului Laurențiu Tudor (19 ani), care a bifat la Pandurii un meci în Liga I, jucător împrumutat de la Metalurgistul Cugir la Ripensia. În rest, s-a mai reușit aducerea lui Cătălin Horcea (Lugoj) și Răzvan Cluci (LPS Banatul). La plecări, pe lângă Briciu, Ștreangă și Grunță (Giarmata), se mai află și Andrei Popescu, împrumutat la Ghiroda până în iarnă. ”A fost accidentat, la ligamentele încrucișate. Pentru a avea cât mai multe meciuri”, a fost explicația lui Steop în cazul său.

Bani de la autorități: ”Nu mai avem nicio speranță”

”Ripi” nu va vedea niciun ban public. Președintele Radu Ienovan susține că clubul și-a luat adio de la astfel de speranțe. ”Cu siguranță, pur și simplu experiența avută ne determină să nu mai avem nicio speranță vizavi de o contribuție, mergem cu resursele pe care le avem, o să fim prudenți. Din această cauză nu ne-am angajat la promisiuni cu jucători de valoare, ci ca să se încadreze în bugetul, nivelul salarial al celorlalți”, a subliniat Radu Ienovan.

”Noi eram mai mult decât 100% legal, la CJT motivul era că nu suntem în Liga I, în timp ce la CLT nu a fost nicio motivare. La CJT am făcut contestație. Aici nu aveam ce… ni s-a spus că nu suntem eligibili”, a explicat președintele roș-galbenilor mâhnirea legată de concursurile pe dosare. În noul sezon ”Ripi” se va baza pe un buget modest, în jur de 250.000 de euro. ”A crescut volumul cu care contribuie partenerii. Avem și parteneri noi care își aduc aportul, unii și cu servicii”, a precizat Ienovan.

Au un partener implicat la Dinamo, Legia și Rapid Viena

Ca noutate Ripensia a încheiat o colaborare cu o cunoscută firmă care oferă reduceri prin intermediul partenerilor comercianți. Aceasta a eliberat un card personalizat pentru fanii Ripensiei și care funcționează în 47 de țări. ”Mai sunt și alte cluburi la nivel național. Dinamo, Botoșani, iar de afară Legia, Gdansk, Rapid Viena, cu care avem parteneriate. În toamna asta introducem mai multe cluburi. Posibil și Satu Mare. Avantajele suporterilor sunt 5% banii înapoi la fiecare cumpărătură, în același timp 1% din toate cumpărăturile se întorc la club”, a spus Caludio Buda, reprezentantul Lyoness.

De asemenea, în noul sezon suporterii ripensiști își vor putea achiziționa cardurile gold și silver, cu rol de abonament și totodată un sprijin suplimentar pentru club deoarece prețurile acestora sunt 500, respectiv 250 de lei. Clubul de abia început să le pună la dispoziție, dar s-a informat că până acum s-au luat 30 carduri gold, în principal de către apropiații clubului.

”E loc și de alții pe lângă Poli și Ripensia. S-a dovedit că e o atitudine păguboasă ca toate resursele să fie dirijate către un singur club”, Radu Ienovan, președinte Ripensia

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.