Statistică ITM: firmele din Timiş, salvate de la faliment cu muncitori aduşi...

Statistică ITM: firmele din Timiş, salvate de la faliment cu muncitori aduşi din toată ţara

0
DISTRIBUIȚI

Statistici îngrijorătoare la nivelul judeţului Timiş, în ceea ce privește forța de muncă sau mai degrabă continua scădere a acesteia. Nu mai este deloc o noutate că deși în capitala Banatului fiscalitatea este una redusă, iar poziționarea geografică a orașului este una extrem de atractivă, investitorii au o mare problemă: lipsa forței de muncă. În prezent, pentru a susține afacerile, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș aduce forță de muncă din toate regiunile României.

„Noi, ITM Timiş, suntem al doilea inspectorat din ţară ca mărime, gestionăm 28.000 de firme care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa muncii din judeţul Timiş şi 280.000 de angajaţi care îşi desfăşoara activitatea în judeţul Timiş.


De aceea, lunar, aducem forţă de muncă în judeţul Timiş pentru construcţii din Maramureş, Bistriţa – Năsăud, iar pentru multinaţionale şi celelalte firme, din Mehedinţi, Gorj şi mai nou aducem din Argeş, iar din Moldova aducem şi pentru construcţii şi pentru celelalte firme care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa muncii. E o problemă mare aducerea forţei de muncă de peste graniţele ţării, pentru că trebuiesc nişte aprobări atât de la ITM, cât şi de la Oficiul de Emigrări, dar nu e imposibil. Noi din Timiş prelucrăm aceste date. Se poate, suntem receptivi, inventivi şi ştim că în judeţul Timiş este un mare deficit de forţă de muncă, de aceea operăm rapid pentru a putea aduce forţă de muncă”, a explicat șeful ITM Timiș, Pavel Kasai.

În medie, anual migrația forței de muncă în judeţul Timiş se prezintă după cum urmează: din 13.000 de muncitori, aproximativ 1.000 se pensionează, 4.000 migrează de la o firmă la alta și alți 7.000 pleacă în străinătate.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.