La doar o zi după ce a furat dintr-o societate comercială situată în oraşul de pe Bega, o tânără de 23 de ani a fost reţinută de oamenii legii. Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.
Ieri, în data de 2 august, femeia a furat mai multe haine dintr-un magazin, și a crezut că a scăpat basma curată, însă nu a fost aşa.
La scurt timp, poliţiştii au identificat-o, iar acum cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitei.