O victorie și un eșec pentru BC SCM Timișoara la turneul amical...

O victorie și un eșec pentru BC SCM Timișoara la turneul amical din Ungaria. Pe ce loc s-au clasat ”leii”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: BC SCM Timișoara

BC SCM Timișoara a participat în weekend la Cupa Felegyhazi, organizată de clubul din Kecskemet. După o victorie cu Szedeak Szeged, în primul joc, ”leii” au fost învinși ieri în finala mare a turneului, scor 68-85, de localnica KTE-Duna Aszfalt.

Cel mai bun marcator al bănățenilor în prima partidă, cu Szeged, a fost Mladen Jeremic, autor a 15 puncte. În jocul 2, pentru locul 1, antrenorul Tudor Costescu a mizat pe un prim cinci format din Tohătan, Burgess, Jeremic, Komatina și Drăgușin. La Duna Aszfalt au evoluat și doi jucători din naționala Ungariei: Kemal Karahodzic și Krisztian Wittmann.


Și în această partidă a impresionat Jeremic, autor a 16 puncte în primul sfert. Timișorenii au condus în sfertul 3, acontat cu 21-13, dar au cedat în cele din urmă. Marcatorii lui BC SCM Timișoara cu formația gazdă au fost: Tohătan 3 puncte, Burgess 10, Jeremic 18, Komatina 6, Drăgușin 2. Veniți de pe bancă: Mijajlovic 3, Calotă 15, Diaz 8, Păun 4.

”Per total a fost un meci mai reușit decât vineri, în fața unei echipe solide, care a avut constanță în joc și ne-a pus probleme. Nu întâmplător au trimis doi jucători la naționala Ungariei și ne bucurăm că am putut înfrunta o formație așa tare, ca să știm unde ne aflăm la această dată. Am stat aproape și diferența nu reflectă jocul, decât prin faptul că ei au reușit să se desprindă fără să mai aibă replică din partea noastră. Cert e că rămâne un meci pierdut, cu câteva momente de lipsă de luciditate și de joc de echipă. Am încercat să rezolvăm meciul individual și asta ne-a costat în atac, generând unele contraatacuri pe care ei le-au speculat. Practic, este important cum vom arăta pe 30 septembrie, dar semnele sunt bune”, a declarat Tudor Costescu.

În finala mică a competiției Szedeak Szeged a trecut de Vojvodina Novi Sad cu 113-81. Următorul joc amical al ”Leilor din Banat” va fi miercuri, în Serbia, împotriva echipei care a câștigat Cupa Timișoara, Kosarka Klub Vrșeț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.