Cei aproximativ 100.000 de elevi care învață în unitățile de învățământ din județul Timiș. vor veni la școală astăzi, când se sărbătorește Ziua Internațională a Educației, deși inițial Ministerul Educației le promisese o zi liberă. În unitățile de învățământ vor fi organizate diverse „manifestări specifice” dedicate acestui eveniment, fără suspendarea desfășurării cursurilor.
„De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Timiș va organiza o serie de activități educative tematice și o Gală de premiere a cadrelor didactice care au părăsit sistemul de învățământ cu ocazia pensionării, însoțit de un spectacol artistic, eveniment ce va avea loc în contextul Zilei internaționale a educației, la Universitatea de Vest Timișoara”, spune Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Ministerul Educației a anunțat că vor fi suspendate cursurile, astăzi, în doar două județe: Giurgiu și Brăila, precum și în București, pentru că acest lucru este prevăzut în contractele colective de muncă încheiate la nivelul celor trei inspectorate școlare.
Astfel, ziua de 5 octombrie a fost declarată nelucrătoare.